Administrație locală

Panairul a venit ! Panairul a trecut !

Cea mai veche sarbatoare dobrogeana, Panairul a renascut de anul trecut la Medgidia. La marginea asezarilor, in spatii largi, se intalneau oamenii nu doar pentru a face comert ci si pentru a se distra.

Cel mai vechi si mai mare targ din Dobrogea, se tinea de doua ori pe an la Medgidia. Mocanii aveau un rol deosebit in schimburile comerciale, pe parcurs multi stabilindu-se definitiv pe terenurile manoase ale Dobrogei, devenind agricultori si negustori.
Mai era locul unde se manca pastrama, se bea vin si braga, unde rasunau tipetele din lanturile si caluseii ce se roteau. Aici se intalneau oamenii nu numai pentru comert ci si pentru distractie.
Panairul de la Medgidia a renascut intr-o forma moderna.
A fost saptamana bucuriei si a veseliei, saptamana in care medgidienii au uitat de griji, de problemele cotidiene si s-au intalnit sa petreaca si sa se bucure de viata.

Cel mai frumos bloc si cea mai frumoasa casa din Medgidia au fost premiate cu ocazia Panairului

Primaria municipiului Medgidia a premiat pe castigatorii concursului cel mai frumos bloc, cea mai frumoasa casa. Este al doilea an de cand se desfasoara acest concurs iar pemiile sunt substantiale. Cel mai frumos bloc a primit 50 milioane de lei , iar cea mai frumoasa casa 25 de milioane lei. Anul acesta castigatori au fost declarati asociatia de proprietari a blocului G4+BI din Piateta Decebal care au reusit sa renoveze blocul si sa amenajeze curtea interioara a blocului cu fonduri proprii si doamna Contor Maria de 75 de ani de pe strada Libertatii , nr.2.

Tinerii din Medgidia s-au intrecut intr-o cursa nebuna, nebuna prin oras

in urma cu ceva timp cand Primaria Medgidia si-a anuntat organizarea Panairului Medgidiei, tinerii din Consiliul tinerilor au venit si au propus organizarea unui concurs intre tineri, asemanator unui concurs care se transmite pe un post de televiziune international. Amazing race sau Cursa nebuna a adunat peste 40 de elevi din cele 4 licee ale Medgidiei. Timp de 5 ore ei au avut de descoperit anumite obiective din Medgidia si de indeplinit sarcini nu tocmai usoare. Au numarat scarile din Stadionul municipal, au spalat vase si curatat zarzavat la cantina sociala, au vandut cartofi in piata centrala. O sarcina nu tocmai usoara a fost aceea de a intra in cimitirul musulman sa colecteze intervalul de ani viata – moarte pentru a totaliza 1000 de ani. Au mai numarat tablourile din Muzeul de arta, salile de clasa dintr-o scoala generala, numarul de trepte care urca spre Podul rutier, au cantat colinde in parc pentru care au cautat si spectatori care sa ii aplaude.
Un concurs cu multe sarcini dar si peripetii, pe parcursul caruia au intampinat si obstacole, un concurs care s-a terminat cu bine toti ramanand prieteni.
Premiul I a fost castigat de echipa colegiului Nicolae Titulescu, premiul II de echipa liceului Dragomir Hurmuzescu iar premiul al III-lea de echipa Liceului Nicolae Balcescu.

Am castigat instrumetele care garanteaza libertatea unui om: stiinta de a-mi transforma ideile in realitate, obisnuinta de a – mi ajuta semenii in nevoie si curajul de a cere socoteala celor care conduc, Au rostit cei 16 consilieri, primarul si viceprimarul copiilor din Medgidia.
in saptamana Panairului s-au desfasurat alegerile in Consiliul copiilor Medgidia. Zi emotionanta pentru cei care au reprezentat fiecare scoala generala din Medgidia si care in fata unui public numeros, alcatuit din copii de varsta lor, colegi de scoala, si-au exprimat propunerile pentru ca, copiilor din Medgidia sa le fie bine. Chiar si la varste asa de fragede, ei sunt preocupati de ajutorarea celor in nevoie, de poluarea mediului, de cultura, sport, de conditii mai moderne pentru copii Medgidiei.

Primarul ales al copiilor, Anghel Dragos, este elev al Scolii generale nr.2 in clasa a VII-a si care si-a propus ca in fiecare actiune, pe care el impreuna cu consilierii copiilor o vor intreprinde, sa existe dragoste si sinceritate.
Viceprimar a ales Platon Andrei de la scoala generala nr.5 iar secretar Cristina Ilea de la scoala Constantin Brancusi.
Copii puteti apela pentru rezolvarea problemelor la consilierii copiilor Ionescu Carla si Ionescu Lavinia Argentina din clasa a VIII a de la Scoala Constantin Brancusi”, Micu Delia clasa aVII a si Hodorogea Tiberiu clasa a VI a de la Scoala nr.2, Trofin Raluca si Ozun Mihaela clasa a VII a de la Scoala Spiru Haret”, Matei Loredana din clasa a VII a si Costea Georgiana clasa a VI a, Scoala nr.4, Calota Andrea clasa a V a si Radu Cristina clasa a VII a Scoala nr.5, Popa Andra clasa a VII a Ciocanescu Bianca clasa a VI a, Scoala Lucian Grigorescu, Vasilescu Alexandru clasa a VIII a si Voicu Ionut clasa a VII a, Scoala nr.7.

La multi ani Armatei Romaniei !

Ziua de 25 Octombrie ramane mereu in amintirea romanilor prin importanta sa istorica si prin simbolurile pe care le poarta. Ea constituie un bun prilej pentru a rememora si cinsti faptele de vitejie ale celor care s- au jertfit pe campurile de batalie pentru eliberarea ultimei brazde de pamant de sub ocupatie straina. Pentru locuitorii orasului nostru, ziua de 25 octombrie a fost nu doar un prilej de bucurie pentru ostasii romani, ci si o sarbatoare de suflet a tuturor romanilor.

Premii pentru Cea mai buna Placinta a bunicutei

Pensionarii din cadrul Clubului pensionarilor s-au intrecut in concursuri de table si sah dar si in arta culinara. Care mai de care au preparat placinte si prajituri ca la mama acasa, care mai de care mai delicioasa, mai frageda, mai aratoasa . Lazar Dobrita de 70 de ani, Sarbu Viorica de 65 ani , Ioncea Florica de 61 de ani, Matei Chirata de 75 ani, Encica Florica de 65 de ani sunt doar cateva dintre pensionarele care se implica in actiunile comunitatii. Ele au pregatit pentru sarbatoarea panairului si o expozitie cu tesaturi manuale si aranjamente de toamna.

La multi ani majori !

Cei 35 de tineri din liceele Medgidiei care au implinit in luna octombrie varsta majoratului, au suflat intr-un tort mare cu 18 lumanari si au ciocnit cate o cupa de sampanie cu oficialitatile locale.

La final de Panair

Ultima zi a Panairului s-a incheiat cu un spectacol de exceptie prezentat de Teatrul national de opera si balet Oleg Danovsky din Constanta.
Primaria Medgidia, organizatorul acestor manifestari a invitat la uverturi, arii si coruri celebre pe toti cei care iubesc muzica de calitate, sperand ca sala de spectacole a casei de cultura Lucian Grigorescu va fi neincapatoare.
Din pacate, au foarte putine persoane care au renuntat la televizor sau la manelele din zona standurilor pentru a se delecta cu acordurile muzicale ale maestrilor Mozart, Rossini, Verdi, Ceaikosky, Puccini.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*