În urma alegerilor locale din data de 9 iunie, Mădălina Negru, actualul primar al comunei Târgușor, a fost realeasă pentru un nou mandat. A obținut un procent de 63,30% din voturile valabil exprimate.
„Târgușor merge înainte! Nu se întoarce înapoi!” a fost sloganul primarului Mădălina Negru și al echipei PSD în campania electorală iar locuitorii ținând cont de realizările din mandatul precedent și de programul de guvernare locală prezentat pentru perioada 2024-2028 au desemnat-o la conducerea administrației locale pentru încă un mandat de patru ani.
În urma numărării voturilor, la Consiliul Local – Partidul Social Democrat (PSD) a obținut 55,7%, Partidul Național Liberal (PNL) – 29,51%, M. Ștefan – 7,89% iar Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) – 7,03%.
După publicarea oficială a rezultatelor edilul le-a mulțumit locuitorilor comunei pentru încrederea acordată: „Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care ați avut încredere în mine! Vă asigur că voi fi, în continuare, un primar în slujba oamenilor, un primar care se vă lupta pentru binele comunității noastre.Voi fi un primar al tuturor cetățenilor. Misiunea mea, ca primar, va fi continuarea dezvoltării localităților Târgușor și Mireasa. Cu respect, al dumneavoastră primar, Mădălina Negru”.








