Administrație locală

Lucrari la pasarela pietonala de pe raul Topolog

Seful administratiei locale din comuna Saraiu, Vasile Bajan, ne-a declarat ca, in prezent, lucrarile sunt in plina desfasurare si sunt la stadiul de sapaturi in vederea montarii viitoarei pasarele.

Scopul demararii lucrarilor la pasarela pietonala de pe raul Topolog este acela de a face ca, accesul locuitorilor comunei pe ambele parti ale apei curgatoare sa fie realizat cu usurinta. Cu toate ca, din cauza vremii lucrarile la pasarela peste Topolog inainteaza putin mai greu, Vasile Bajan spera sa se poata incadra in perioada propusa realizarii acesteia, aproximativ o luna de zile. „Va pot spune ca, mai avem de obtinut un aviz de la Agentia de Mediu, eu neintelegand de ce dureaza atat de mult obtinerea acestuia, ca doar nu fac rampa de lansare pentru rachete”, a declarat pentru Graiul Dobrogei edilul sef Vasile Bajan

Proiectul de constructie a pasarelei peste raul Topolog a fost initiat inca din anul 2005. Insa din cauza inundatiilor ce au lovit comuna in anul 2006, proiectul a fost amanat de primaria Saraiu. De asemenea, un alt motiv pentru amanarea acestuia a fost ca, la acea vreme, cei de la Apele Romane au hotarat sa largeasca albia paraului de la 22,6 metri pana la 31 de metri, in vederea preintampinarii altor inundatii. La acel moment, proiectul se afla intr-un stadiu foarte avansat, aproape de inceperea efectiva a constructia pasarelei. Conform declaratiilor primarului, lucrarea urma sa usureze accesul oamenilor din Saraiu la magazinele alimentare situate de partea cealalta a paraului Topolog. „M-am vazut nevoit ca la acel moment, sa stopez lucrarile la pasarela pietonala, chiar daca constructorul achizitionase deja toate materialele necesare constructiei. Nu am avut ce sa mai fac, proiectul nu mai corespundea cu realitatea din teren”, a declarat edilul.

In anul 2011 proiectul a fost refacut, cu avizul celor de la Apele Romane. In prezent, partea pietonala este deja realizata, nu mai ramane decat sa fie montata cu ajutorul unei macarale. Valoarea proiectului se ridica la suma de 130.000, bani de la bugetul local dar si de la Consiliul Judetean Constanta (CJC).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*