Administrație locală

Localitatea Văleni, lovită de inundații după ploile torențiale. Drumuri și gospodării afectate, intervenție amplă a autorităților locale

Ploile abundente și torențiale care s-au abătut asupra zonei în cursul zilei de duminică, 7 iunie, au provocat inundații importante în localitatea Văleni, comuna Dobromir. Cantitățile mari de apă căzute într-un interval scurt de timp au afectat infrastructura locală și mai multe gospodării, cele mai mari probleme fiind înregistrate pe străzile Bradului (DC 33), Șipotei și Cantonului.

Viiturile au deteriorat carosabilul, au colmatat rigolele și au afectat accesul către numeroase proprietăți. De asemenea, mai multe curți situate pe aceste străzi au fost inundate, fiind necesare intervenții rapide pentru îndepărtarea depunerilor de mâl, pietriș și moloz aduse de ape.

Încă de luni, 8 iunie, autoritățile locale au mobilizat resurse importante pentru limitarea efectelor produse de inundații. Aproximativ 150 de beneficiari ai venitului minim de incluziune, alături de personalul administrației locale și utilajele din dotarea Primăriei Dobromir, au participat la acțiunile de curățare și deblocare a căilor de acces. Echipele au intervenit pentru îndepărtarea molozului de pe străzi și din rigole, precum și pentru eliberarea accesului către gospodăriile afectate.

În urma fenomenelor meteorologice extreme, au fost avariate și cișmelele din localitate, acestea urmând să fie evaluate și reparate în perioada următoare.

Pagube importante au fost înregistrate și la nivelul infrastructurii rutiere. Străzile Șipotei și Cantonului necesită lucrări de refacere și pietruire, fiind afectate aproximativ 3 kilometri de drum.

Primarul comunei Dobromir, Iusein Vișel, a declarat că administrația locală a intervenit imediat pentru sprijinirea locuitorilor și limitarea efectelor produse de inundații.

„Ploile torențiale au produs pagube importante în localitatea Văleni, însă am intervenit prompt pentru limitarea efectelor și pentru sprijinirea cetățenilor afectați. Încă din prima zi am mobilizat personalul Primăriei, beneficiarii venitului minim de incluziune și utilajele disponibile pentru degajarea străzilor și refacerea accesului către gospodării. În prezent evaluăm toate pagubele produse și vom întreprinde demersurile necesare pentru obținerea fondurilor destinate refacerii infrastructurii afectate. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în aceste acțiuni și au demonstrat solidaritate în aceste momente dificile”, a declarat primarul comunei Dobromir, Iusein Visel.

Autoritățile locale continuă monitorizarea situației și inventarierea completă a pagubelor, urmând să stabilească măsurile necesare pentru refacerea infrastructurii afectate și revenirea la normalitate în cel mai scurt timp.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*