Comuna Pantelimon marchează un pas important în procesul de modernizare a infrastructurii edilitare, odată cu semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Proiectul, cu o valoare totală de 3.370.000 de lei, vizează realizarea racordurilor la rețeaua de canalizare, precum și efectuarea branșamentelor la sistemul de alimentare cu apă. Un element de noutate al investiției îl reprezintă dotarea branșamentelor cu sisteme de contorizare inteligentă, menite să asigure o monitorizare eficientă a consumului și un control mai bun al costurilor.
Primarul comunei Pantelimon, Costel Armășescu, a subliniat importanța acestei investiții pentru comunitate: „Această investiție reprezintă un pas concret spre modernizarea infrastructurii edilitare, spre un mediu mai curat, servicii publice mai eficiente și o administrare responsabilă a resurselor. Implementarea contorizării inteligente va permite un consum mai bine monitorizat și un control mai eficient al costurilor, în beneficiul cetățenilor.”
Potrivit administrației locale, proiectul va contribui direct la creșterea calității vieții locuitorilor, prin îmbunătățirea serviciilor publice de bază și prin adaptarea acestora la standarde moderne de funcționare.
Edilul a transmis mulțumiri Ministerului Dezvoltării pentru sprijinul acordat, dar și echipei din cadrul Primăriei Pantelimon, pentru implicarea constantă în atragerea fondurilor necesare dezvoltării locale.
„Vom continua să muncim pentru proiecte care aduc rezultate concrete și durabile pentru toți locuitorii Comunei Pantelimon”, a mai declarat primarul Costel Armășescu.
Investiția se înscrie în strategia administrației locale de dezvoltare sustenabilă a comunei, având ca obiectiv modernizarea infrastructurii și crearea unor condiții mai bune de trai pentru întreaga comunitate.








