Administrație locală

Inceput de an in forta la Independenta

Pe data de 8 ianuarie 2014, edilul autoritatii locale Cristea Gascan a organizat prima sedinta de lucru pe acest an cu aparatul de executie al Primariei in cadrul careia au fost stabilite sarcinile pentru fiecare birou in parte.

Astfel ca, pentru luna ianuarie aceste sarcini sunt legate de: inventarierea patrimoniului public si privat; masuri de imbunatatire a gradului de colectare a taxelor si impozitelor locale prin actualizarea bazei de impozitare, cei implicati deplasandu-se la fiecare asociatie si nu prin declaratie pe proprie raspundere; executarea de popriri catre toate societatile si asociatiile ce isi desfasoara activitatea pe teritoriul comunei Independenta in vederea retinerii taxelor si impozitelor a angajatilor ce sunt datori catre bugetul local; cadastrarea, intabularea si vanzarea suprafetelor aflate in folosinta la asociatii si persoane fizice; stabilirea comisiei in vederea inventarierii suprafetelor plantate cu salcami; actualizarea planului de reparatii si investitii pentru anul 2014 cat si scoaterea la concurs a a doua posturi de referent contabil.
„In acest an ne-am propus sa continuam lucrarile incepute in anul 2013 si de asemenea, demararea unei constructii importante, mai exact a unui nou sediu al Primariei Independenta, cu intindere pana in anul 2015. Astfel ca, in cadrul administratiei locale isi desfasoara activitatea un numar de 29 de angajati. In acest sens, am achizitionat de la o persoana fizica o cladire ce se afla pe o suprafata totala de 2.000 metri patrati, constructie ce va fi demolata, in locul ei ridicandu-se o cladire P+1E, pe o suprafata de 600 mp. Aceasta investitie are ca scop principal asigurarea tuturor conditiilor necesare desfasurarii in bune conditii a activitatilor administrative la nivel european. Sper ca in luna martie a acestui an sa dam startul lucrarilor, toate acestea realizandu-se cu fonduri de la bugetul local si speram de asemenea, ca vom primi pe parcurs si sprijinul atat de important al Consiliului Judetean Constanta, asta numai dupa ce vom finaliza lucrarile la Caminul Cultural si la gradinita din Independenta. In locul vechii cladiri a Primariei vom amenaja o biblioteca, o sala de lectura, o sala pentru organizarea cenaclurilor literare, termen pe care imi doresc sa il reanvii”, a declarat pentru ziarul Graiul Dobrogei, seful administratiei locale Independenta, Cristea Gascan.
O alta veste buna este aceea ca, autoritatea locala a primit confirmarea din partea Regiei Autonome Judetene de Drumuri si Poduri (RAJDP) in ceea ce priveste programul acestora pe perioada 2014-2016, in cadrul caruia au fost inclusi. Este vorba despre proiectul privind alimentarea cu apa a satului Tufani si Fantana Mare (zece kilometri) cu toate dotarile necesare cat si in ceea ce priveste modernizarea si extinderea retelei de alimentare cu apa in Independenta si Movila Verde, cu schimbarea conductei pe cate trei kilometri si modernizarea instalatiilor.
Valoarea lucrarilor se ridica la suma de 2 milioane euro, bani din fonduri structurale pe Mediu prin programul RAJDP.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*