Administrație locală

Emilian Burcea, primarul de la Adamclisi a decedat ieri in Bulgaria

Primarul comunei Adamclisi, Emilian Burcea, a decedat in cursul zilei de luni. Potrivit secretarului Primariei Adamclisi, Mioara Naziru, edilul a murit urmare a unui atac de cord. Conform acelorasi surse, edilul a venit de dimineata in primarie, a ras cu colegii, apoi a plecat, in jurul orei 11, la Silistra pentru a cumpara ingrasaminte. in timp ce se afla in piata i s-a facut rau si a fost dus de urgenta la spitalul din localitate, dar prea tarziu. Toate eforturile medicilor au fost in zadar, dupa mai multe manevre de resuscitare, inima acestuia a cedat.Edilul implinise pe 24 ianuarie varsta de 40 de ani si era tata a doua fete, dintre care una minora.Trupul neinsufletit al edilului va fi adus azi in tara.&Primar aflat la al doilea mandat a reinscris localitatea Adamclisi pe harta istorico-turistica romaneasca, comuna fiind intr-un proces rapid de modernizare. Azi Emilian Burcea ne-a parasit! Dumnezeu sa-l ierte…” a declarat Nicusor Daniel Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean Constanta.Edilul va ramane in aminitirea localnicilor, a prietenilor, a apropiatilor si a familiei ca un om gospodar, vesel, plin de viata si cu sufletul deschis tuturor.Sincere condoleante familiei.Redactia Graiul Dobrogei

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*