Administrație locală

Drumurile din Fantanele vor fi asfaltate

Modernizarea si dezvoltarea comunei sunt prioritatile permanente ale edilului Gheorghe Popescu. In aceasta perioada in localitatea Fantanele se executa lucrari de reabilitare prin asfaltare a drumurilor pe o distanta de 5,5 kilometri.
La inceputul lunii aprilie a fost dat startul lucrarilor de asflatare pe strada Basarabia, pe o lungime de 2 kilometri.
In urma licitatiei organizate de administratia locala in luna februarie, S.C. Autoprima Serv S.R.L. A fost desemnata sa realizeze lucrari lucrari de reinnoire a imbracamintei soselei pe strada Basarabia (portiunea asfaltata), strada ce strabate centrul localitatii.
„Proictele de asfaltare ale comunei au fost realizate anul trecut, am impartit comuna in doua tronsoane, tinand cont si de fondurile pe care le avem la buget. In aprilie, am organizat si licitatia pentru cel de-al doilea tonson, astfel ca in cel mai scut timp vom da si startul lucrarilor de asfaltare pe strazile cuprinde in proiect”, a precizat Gheorghe Popescu, primarul comunei Fantanele.
Drumurile cuprinse in proiect sunt in prezent peitruite si pe ele au fost deja introduse retelele de apa potabila, canalizare si gaz. Astfel pe strazile: Decebal, Basarabia si Caliacra se va turna strat dublu de asfalt ce va avea o grosime de 9 cm.
Fondurile pentru realizarea acestor investitii provin de la bugetul local.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*