Cu toate ca primaria din Gradina se confrunta cu greutati de ordin financiar, nu uita de bucuria copiilor de a primi daruri cu ocazia sarbatorilor de iarna, astfel ca, vor face tot ce este posibil, pentru a vedea zambete pe chipurile lor blajine.
in timp ce micutii sunt preocupati in aceasta perioada la ce sa-i ceara Mosului in dar, administratia locala face deja de mult acest lucru, dorind cu aceasta ocazie sa fie prezenti in vietile lor, cu unicul gand, acela de a aduce bucurie si zambete pe chipurile lor. Edilul comunei, Gabriela Iacobici a declarat pentru Graiul Dobrogei, ca vor fi doua astfel de evenimente, unul fiind intampinarea lui Mos Nicolae cu daruri pentru copii, cadourile fiind oferite intr-un cadru organizat, la scoli si gradinite.
Un al doilea eveniment gandit de primaria din Gradina, este cel de organizare a unei serbari de sfarsit de an, oferita scolarilor si prescolarilor, printr-un spectacol, cu cantecele, poezioare, colinde oferite de copii, acestia primind daruri ce vor contine dulciuri si jucarii. Serbarea de sfarsit de an va avea loc la Caminul Cultural din comuna, pe data de 20 decembrie, in cadrul careia vor fi prezenti parintii micutilor, edilul comunei alaturi de consilieri si angajati ai primariei. Cele doua evenimente vor fi posibile cu bani din bugetul administratiei locale.







