Consilierii medgidieni s-au intalnit in aceasta saptamana pentru a dezbate proiectele de hotarari initiate de primarul Dumitru Moinescu in aceasta luna. Pe ordinea de zi s-au aflat 35 de proiecte printre care amintim aprobarea Planului de analiza si acoperire a riscurilor pe linia protectiei civile aferent municipiului Medgidia, aprobarea rectificarii bugetului de venituri si cheltuieli al Directiei Domeniului Public si Privat.
in aceeasi sedinta s-au aprobat 10 documentatii tehnico economice constand in expertiza, audit energetic, certificat energetic si studiu de fezabilitate pentru reabilitarea termica a blocurilor C3, A3, 12B de pe strada Indepenedentei, 33 scara A si B – strada Poporului, VS9, VS10, VS13 – strada Podgoriilor, bloc Interventii – strada Mihai Viteazu. Un alt proiect a fost aprobarea contributiei Consiliului local Medgidia constand in echivalentul in lei a sumei de 2373,42 euro reprezentand 15% din valoarea totala a studiului de fezabilitate pentru proiectul Colectare si transport deseuri generate de gospodariile individuale din Medgidia – Phare 2005. Aceasta hotarare este necesara pentru depunerea cererii de finantare privind realizarea studiului pentru proiectul mai sus mentionat, pentru implementarea unui sistem modern de transport si colectare deseuri in zonele cu gospodarii individuale. Guvernul a aprobat Programul national privind sprijinirea construirii de locuinte proprietate personala, conform caruia statul sprijina accesul la o locuinta proprietate personala prin acordarea unei subventii de la bugetul de stat de 20% din valoarea locuintei construite, subventie care nu poate depasi suma de 10.000 euro. in aceasta sedinta, consilierii locali au stabilit documentele necesare persoanelor fizice care solicita acordarea de subventie si a hotarat constituirea comisiei pentru analizarea solicitarilor ce vor fi depuse in acest sens.