Un conflict intre proprietarii de culturi agricole si crescatorii de animale era sa se sfarseasca cu urmari negatie in localitatea Istria. Comisariatul Judetean Constanta al Garzii Nationale de Mediu (GNM) a primit, in urma cu cateva zile, o sesizare potrivit careia pe marginea soselei dintre Tariverde si Cogealac erau imprastiate mai multe boabe de porumb tratate cu furadan (un insecticid folosit pentru protejarea de daunatori a culturilor – n.r.). Ne-am deplasat la fata locului si am constatat ca, pe pasunea comunei Istria erau aruncate aproximativ 20 de gramajoare de boabe de porumb otravite. Pentru ca islazul este inconjurat de culturi de rapita si de grau, este posibil sa fie un conflict intre unul dintre proprietarii culturilor si proprietarii de oi care isi duc animalele sa pasca in locul respectiv. Am solicitat autoritatilor locale din comuna sa stranga boabele tratate cu furadan si sa inceapa o ancheta”, a declarat comisarul sef din cadrul GNM, Vasile Petro. Potrivit afirmatiilor primarului din comuna Istria, Ioan Herdean, porumbul cu pricina era aruncat de-a lungul unei culturi de rapita care se invecina cu islazul. Am curatat locul si am trimis o adresa postului de politie din localitate pentru a demara o ancheta. De asemenea, am solicitat sa fim tinuti la curent cu desfasurarea investigatiei si speram ca in curind sa aflam si cine se face vinovat de aceasta fapta”, a afirmat Herdean.









