Munca depusă în ultimii ani de colectivul Primăriei, sub îndrumarea primarului Tudorel Gurgu, a început să dea roade. Autoritățile au reușit să atragă fonduri europene dar și guvernamentale pentru modernizarea comunei și crearea unui mediu adecvat pentru dezvoltarea comunității.
„În cursul lunii mai datorită muncii depuse de colectivul Primăriei, sub coordonarea mea, au fost aprobate două proiecte importante pentru copii și tinerii din comuna noastră. Cu fonduri europene se vor dota instituțiile de învățământ din comună și se va amenaja o pistă de biciclete prin proiectul Cicloturism la Dunărea de Jos ce va fi implementat de Consiliul Județean Constanța, proiect în cadrul căruia avem calitatea de partener” a precizat primarul Tudorel Gurgu.
De asemenea edilul a ținut să informeze locuitorii despre toate investițiile ce se vor realiza în perioada următoare: „Există voci, rău intenționate care critică activitatea Primăriei fără să țină cont de proiectele deja depuse și care au obținut finanțare. Pentru justa informare vă aduc la cunoștință situația proiectelor: asfaltarea a 6,5 km în prima fază, respectiv 10.000.000 lei (proiectul este în fază de licitație pentru stabilirea constructorului); supravegherea video și digitalizarea serviciilor în comună (proiect finanțat prin Componenta C10 a Planului Național de Redresare și Reziliență); traseu cicloturism (proiect implementat de Consiliul Județean Constanța în cadrul căruia Primăria este partener), dotarea instituției de învățământ (proiect care a fost aprobat și se va realiza cu fonduri europene obținute prin Componenta C15 – Educație din cadrul PNRR). Proiecte depuse care sunt în curs de evaluare: Eficientizare iluminat public; Parc de panouri fotovoltaice; Depozit gunoi de grajd. În paralel cu aceste proiecte, la nivelul comunei se desfășoară și cadastrarea sistematică a tuturor proprietăților extravilan și intravilan”.
Proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a structurilor unității de învățământ din comuna Ciobanu, județul Constanța” depus pe Componeta C15 Educație în cadrul PNRR a fost aprobat.
Astfel, autoritățile locale vor investi fondurile europene pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a școlii gimnaziale din Ciobanu și a celor două grădinițe din Ciobanu și Miorița. Se vor dota șapte săli de clasă, un laborator de fizică-chimie-biologie, un cabinet de științe umaniste. Totodată în fiecare clasă se va monta câte un smartTV iar cele două grădinițe vor fi dotate cu mobilier și materiale didactice pentru desfășurarea activității.
„Ne dorim să oferim copiilor din comuna noastră săli de clasă dotate cu toate resursele necesare pentru dezvoltarea lor educațională. Împreună cu directorul instituției de învățământ am stabilit care sunt prioritățile pentru modernizarea liceului, școlii și grădinițelor, astfel atât preșcolarii cât și elevii vor avea acces la materiale de ultimă generație”, a mai precizat primarul Tudorel Gurgu.










