Administrație locală, Fonduri Europene, Mediu

Clădirile publice din Tuzla echipate cu sisteme fotovoltaice

Primăria Tuzla derulează proiectul „Utilizarea energiei din surse regenerabile la nivelul autorităților publice locale”. Investiția se realizează cu fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Prin Programul Operațional Infrastructură Mare autoritățile locale investesc în modernizarea clădirilor publice de la nivelul comunei. Proiectul urmărește creșterea nivelului de independență energetică pentru următoarele clădiri: Școala Gimnazială Tuzla; Școala mică; Grădinița nr. 1; Grădinița Piticot; Centrul pentru Tineret „Ion Creangă”; Primăria Tuzla.

Proiectul are în vedere clădirile cu un consum ridicat de energie electrică, astfel că prin echiparea acestor clădiri cu sisteme fotovoltaice pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile vor fi realizate importante economii. În plus, realizarea acestei investiții va duce la o scădere a emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea energiei din surse regenerabile.

Prin acest proiect se aduce un aport la planul național de energie și climă prin realizarea unor capacități de producere a energiei la nivelul autorității publice locale din surse regenerabile.

„Realizarea proiectului va aduce atât beneficii în reducerea costurilor cu energia electrică pentru UAT, cât și beneficii pentru mediul înconjurător, respectiv reducerea cantităților de emisii de CO2 generate de fluxul de consum de energie electrică”, a precizat primarul Reșit Taner.

Fondurile europene au fost obținute prin Axa prioritară 11 – Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*