Administrație locală

Bani europeni pentru creșterea nivelului de confort și siguranță a locuitorilor din Vulturu

Cererea de finanțare pentru obiectivul de investiții “Soluții smart pentru creșterea nivelului de confort și siguranță a cetățenilor în Comuna Vulturu, Județul Constanța”, depusă de autoritățile locale în luna mai la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a fost aprobată.  

Primăria Vulturu va primi fonduri europene în valoare de 303.005,73 lei pentru realizarea unor investiții ce au ca scop implementarea unui sistem de management local pentru simplificarea interacțiunii dintre cetățeni și adinistrația locală, extinderea sistemului de supraveghere video și instalarea unei stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice.

Autoritățile locale au solicitat fondurile pentru implementarea proiectului în cadrul Planului Național de Redesare și Reziliență (PNRR) Componenta 10 – Fondul local, Reforma I.1.2 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local).

Proiectul presupune implementarea unor soluții smart prin intermediul înrolării pe platforma națională Ghiseul.ro și platforma CityOn și achiziționarea echipamentelor hardware și software necesare, astfel locuitorii își vor putea plăti online taxele și impozitele și în același timp se va realiza prelucrarea automată a datelor aferente plăților. De asemenea, proiectul vizează extinderea sistemului de monitorizare a domeniului public prin achiziționarea unui număr de 15 camere video de supraveghere și altor echipamente necesare dar și achiziționarea unei stații de reîncărcare pentru vehicule electrice cu minim două puncte de încărcare.

„Este un proiect complex prin care ne dorim realizarea a trei investiții, toate având un singur scop: creșterea nivelului de confort și de siguranță a locuitorilor. Prin extinderea sistemului de monitorizare a domeniului privat urmărim acoperirea cât mai completă a ariei de interes pentru protejarea locuitorilor împotriva faptelor antisociale, pentru a putea interveni cu rapiditate în cazuri de urgență, pentru monitorizarea traficului rutier sau a altor situații ce țin de gospodărirea comunală”, a precizat pentru publicația noastră primarul Eugen Marius Berbec.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*