Consilierii locali au aprobat in ultima sedinta ordinara tariful de plata a apei potabile. Tariful este diferentiat in functie de consumul lunar efectuat de fiecare consumator.
Primarul Gheorghe Popescu a declarat ca preturile sunt foarte mici in comparatie cu alte tarife aplicate in celelalte localitati din judetul Constanta. “in timpul verii oamenii uda gradinile iar consumul de apa este mai mare. Totusi in comparatie cu alte tarife din judet cele adoptate de noi sunt mici ” a precizat Popescu.
Astfel, cei care vor consuma pana la 15 metri cubi lunar vor plati 2 lei/metru cub. De asemenea, pentru un consum intre 15 metri cubi/luna si 25 metri cubi/luna va fi aplicat un tarif de 3 lei/metru cub. Cei care vor consuma peste 25 de metri cubi de apa /luna vor plati 4 lei/metru cub. Gheorghe Popescu a afirmat ca administratia locala a finalizat, in 2008, lucrarile la sistemul de alimentare cu apa, care cuprinde reteaua de conducte si statia de pompare a apei.
Proiectul pentru sistemul de alimentare cu apa a fost aprobat in 2007, intr-o sedinta de Consiliu Local, in baza Hotararii de Guvern nr. 577/1997, pentru aprobarea Programului privind pietruirea drumurilor comunale, alimentarea cu apa a satelor, conectarea la reteaua de electrificare si la retelele telefonice. Noul sistem este prevazut cu put pentru montarea sistemului, bazin pentru colectarea apei, o statie de clorinare si una de pompare, la care se adauga si retelele de distributie.
in prezent sunt racordati la reteaua de apa 90% din locuitorii comunei.








