Primaria Ciobanu a reusit sa obtina toate avizele necesare pentru construirea unui bloc de 16 apartamente, prin Agentia Nationala pentru Locuinte. &Am obtinut toate avizele, inclusiv cel de mediu pentru acest proiect si il vom depune la ANL, in aceasta saptamana”, a declarat primarul comunei Ciobanu, Ioan Suciu.
Edilul spune ca la sediul Primariei s-au inregistrat numeroase cereri din partea tinerilor care solicita acordarea unui spatiu locativ. Primarul Ioan Suciu va redepune proiectul pe masura 322 ce include, amenajarea unui sistem de canalizare si asfaltarea drumurilor din comuna, ambele cuprinse intr-un proiect integrat, finantat cu bani europeni, in valoare de 2,5 milioane de euro.
Proiectul va cuprinde si infiintarea unui centru after-school. Edilul din Ciobanu spune ca va continua unele proiecte incepute de fosta administratie. Unul dintre aceste proiecte este cel de alimentare cu apa potabila a satului Miorita. Valoarea estimativa a proiectului este de 10 miliarde de lei vechi. Beneficiarii acestui proiect vor fi cei 460 de locuitori din satul Miorita. &Am sapat un put pentru ca cetatenii satului Miorita sa beneficieze de apa pana la demararea si finalizarea acestui proiect”, a declarat Suciu. Un proiect derulat in colaborare cu Consiliul Judetean Constanta este cel de reabilitare a Caminul Cultural din comuna. &Reprezentantii CJC vor fi cei care se vor ocupa de lucrari si finantare”, a concluzionat Suciu.









