Actualitate

Revin restrictiile de circulatie pe podul Agigea

O veste proasta si una buna au oferit, saptamana trecuta, responsabilii care se ocupa de reabilitatea podului rutier de la Agigea de peste Canalul Dunare – Marea Neagra.

Vestea proasta pentru cei care fac naveta intre localitatile din sudul judetului si Constanta este ca autobuzele nu mai au voie sa circule pe pod dupa 23 ianuarie. In schimb, vestea buna este ca cetatenii judetului vor putea apela la microbuze, care vor putea circula pe pod.
In plus, tot din 23 ianuarie si pana pe 15 iunie, soferii tuturor masinilor mai grele de 5 tone vor fi nevoiti sa foloseasca rutele ocolitoare sau gabara pentru a traversa Canalul Dunare – Marea Neagra in zona Agigea. Noile restrictii sunt necesare pentru ca lucrarile intra intr-o noua etapa de schimbare a cablurilor de otel care sustin podul. Noutatile au fost prezentate de conducerea Companiei Nationale de Drumuri si Poduri din Romania (CNADNR) si prefectul Eugen Bola, care s-au intalnit cu toti factorii implicati in procesul de reparare a podului de la Agigea. Initial, in decembrie anul trecut, a fost ridicata restrictia de greutate de la 3,5 la cinci tone, pe pod putand circula inclusiv autovehiculele mai mari de cinci tone, dar care transporta calatori.
Garantie de 60 de ani
Reprezentantii CNADNR au spus ca, pana in vara acestui an, vor fi efectuate lucrari de inlocuire a hobanelor (cablurile metalice de sustinere a podului), lucru care, potrivit reprezentantilor CNADNR, nu era prevazut in proiectul initial.
„Podul are o vechime de 30 de ani, iar hobanele trebuiau inlocuite. Initial nu s-a prevazut acest lucru, dar cum hobanele incepusera sa cedeze rand pe rand, s-a considerat ca este mai bine sa facem acum si aceasta operatiune, pentru a nu avea probleme mai tarziu. Cert este ca, dupa finalizarea lucrarilor, garantia podului de la Agigea va fi de aproximativ 60 de ani, dubla fata de garantia initiala”, a afirmat directorul directiei de proiecte din cadrul CNADNR, Mihai Basulescu.
El a adaugat ca valoarea initiala a proiectului era de patru milioane de euro, bani care au fost asigurati de la Banca Europeana de Investitii. Insa, odata cu suplimentarea lucrarilor, prin inlocuirea hobanelor, valoarea investitiei se ridica la 12 milioane de euro, diferenta de la opt la 12 milioane fiind suportata de Guvernul Romaniei.
La randul sau, directorul regionalei Constanta CNADNR, Marian Dima, a spus ca, in paralel cu lucrarile la podul de la Agigea, se deruleaza si lucrarile la noul pod rutier de peste Canalul Dunare – Marea Neagra si care va face legatura intre porturile Agigea Sud si Agigea Nord.
Cu aceasta ocazie, prefectul Eugen Bola a spus ca sunt probleme in ceea ce priveste construirea soselei care va face legatura intre noul pod si localitatea Agigea. „Sunt probleme cu traseul pe care va trece viitoarea sosea. Am inteles ca sunt o serie de suprafete de teren care nu au reglementata clar situatia juridica. Cert este ca se va discuta de un nou traseu, probabil unul prin port”, a spus Bola. El a adaugat ca o noua intalnire a factorilor implicati in procesul de reparatie a podului de la Agigea va avea loc in luna aprilie, cand vor fi rediscutate restrictiile pe pod pentru perioada sarbatorilor pascale si de 1 Mai.
Orar de circulatie
Perioada noilor restrictii pe podul de la Agigea va fi intre 23 ianuarie si 15 iunie, urmand ca, in toata perioada sezonului cald, restrictiile sa fie ridicate. Directorul general adjunct al CNADNR, Cristian Andrei, a explicat, ca, dupa ce sezonul estival se va incheia, lucrarile la podul de la Agigea vor fi reluate pentru ultimele retusuri, impunandu-se, totodata, noi restrictii.
Cristian Andrei a afirmat ca restrictiile in perioada 23 ianuarie – 15 iunie pe podul de la Agigea vor fi in zilele marti, joi si sambata, intre orele 9 si 13, cand circulatia va fi oprita total, iar in fiecare noapte de luni spre marti, de la ora 23 pana la 4 dimineata, circulatia va fi, de asemenea, oprita total. Directorul general adjunct al CNADNR a precizat ca masura interzicerii totale a circulatiei pe pod a fost luata pentru efectuarea unor calibrari topografice ale podului. „Programul va fi ciclic, iar soferii vor sti cu exactitate cand vor putea circula”, a spus Andrei.
Sursa: www.telegrafonline.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*