Administrație locală

Un an al investitiilor in comuna Ostrov

Pentru acest inceput de an, administratia locala si-a propus implementarea proiectelor care au obtinut finantare anul trecut. 
Primarul din comuna Ostrov, Niculae Dragomir, ne-a impartasit cateva impresii acum la inceput de an, spunandu-ne planurile sale pentru dezvoltarea comunei. Edilul este preocupat in special, de proiectele ce nu se afla intr-o faza inaintata, ele nefiind finantate. 
Unul din aceste proiecte, este  programul „Casa Verde“, care prevede inlocuirea vechilor sisteme de incalzire clasica cu cele care folosesc energie regenerabila, adica montarea de panouri solare pe cantina si internatul grupului scolar din localitate, instalatii solare ce vor incalzi apa necesara celor doua institutii de invatamant din comuna. Valoarea proiectului este de 134.000 lei, iar finantarea este obtinuta de la Administratia Fondurilor de Mediu. Din pacate, proiectul nu a permis extinderea si la celelalte obiective propuse, sperandu-se ca in acest an, acest lucru sa se infaptuiasca. 
Un alt proiect, este cel pe Masura 3.2.2 ce cuprinde infiintarea unei retele de canalizare si construirea unei gradinite noi, institutie cu 10 sali de clasa si in care isi vor desfasura activitatea un  numar de 150 de copii. Edilul administratiei locale din Ostrov, a declarat pentru Graiul Dobrogei ca, licitatia a avut loc, astfel ca, s-a stabilit alegerea societatii care se va ocupa de executarea proiectelor tehnice si pentru desemnarea verificatorilor de proiecte. Banii pentru acest proiect sunt obtinuti prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), proiect integrat in valoare de 2,5 milioane de euro. “Trebuie pregatita documentatia pentru executia lucrarilor, iar in circa 2-3 luni, sa se inceapa lucrul efectiv”, a declarat Niculae Dragomir.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*