Social

Comisia locala de ordine publica Medgidia, la raport !

Recent, la sediul Primariei Medgidia s-a desfasurat sedinta comisiei locale de ordine publica. La intalnirea care se organizeaza lunar au participat primarul Dumitru Moinescu, viceprimarul Mircea Talasman, reprezentantii Politiei municipale, Politiei comunitare, Jandarmeriei, consilieri locali, precum si reprezentanti ai cetatenilor din Medgidia. In cadrul intalnirii, a fost analizata activitatea din anul 2006 a institutiilor care au ca obiect de activitate asigurarea unui climat de ordine, liniste si siguranta in Medgidia si au fost prezentate obiectivele pentru anul in curs.
Astfel, pentru anul 2007 Comisia locala de ordine publica si-a propus implementarea a 7 planuri de actiune, printr-o colaborare mai buna intre institutiile implicate, in vederea reducerii actiunilor care deranjeaza cetatenii, combaterea furturilor si stabilirea unui climat de ordine si liniste in Medgidia.
Obiectivele cuprinse in planurile de actiune pentru anul 2007 se refera la eradicarea scandalurilor din baruri, discoteci, cartiere, o mai buna supravegherea a zonelor din jurul unitatilor de invatamant, luarea masurilor impotriva consumului de alcool si tigari de catre elevi si minori, impotriva taxei de protectie, a agresarii elevilor de catre alti elevi si a deranjarii orelor de curs. Un subiect important al intalnirii a fost stabilirea masurilor privind traficul greu din Medgidia. Primarul Dumitru Moinescu a prezentat situatia drumurilor din Medgidia si a taxei de trama stradala pe care Prefectura a notificat-o.
S-au purtat discutii despre ceea ce trebuie facut in cazul in care nu vor exista fonduri pentru reparatia drumurilor iar traficul greu va continua sa strice strazile din Medgidia si sa puna in pericol locuintele cetatenilor. In acest caz, primarul a precizat ca se va aplica o masura extrema, interzicerea masinilor de mare tonaj in Medgidia. Ordonanta de urgenta nr.195/2005 privind protectia mediului permite autoritatilor locale sa ia masuri pentru a asigura populatiei un mediu de viata sigur si sanatos. Daca Prefectura nu isi va retrage notificarea asupra taxei de trama stradala, incepand cu 1 martie traficul greu in Medgidia va fi permis numai in zilele lucratoare si in anumite intervale orare. Politia municipala si Politia comunitara vor lua masuri pentru ca aceste dispozitii sa fie respectate. Una dintre masuri va fi montarea unor aparate radar cu inregistare video care vor functiona permanent, astfel putand fi detectati conducatorii auto care vor incalca masurile administratiei locale.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*