Proiectele pentru pensiuni se vor depune din septembrie

4 Iulie 2008, Bogdan Chirita

Administratie locala
in cadrul reuniunii Comitetului de Monitorizare pentru PNDR, din data de 24 iunie 2008, au fost luate urmatoarele decizii:
incepand cu luna septembrie a.c. se vor lansa sesiuni de primire a proiectelor de investitii pentru cinci noi masuri de finantare prin PNDR.
Astfel, se vor acorda fonduri nerambursabile pentru proiecte de investitii care se incadreaza in aria de finantare a Masurii 312 Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de micro-intreprinderi”, a Masurii 313 incurajarea activitatilor turistice”, a Masurii 112 Instalarea tinerilor fermieri”, a Masurii 142 infiintarea grupurilor de producatori”, sau a Masurii 141 Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistentardquo;.
Totodata, in anul 2008 se vor mai putea depune proiecte pentru Masura 123 si pentru Schemele XS 13/2008 si XS 28/2008 in lunile iulie si august ale acestui an.
Cu aceasta ocazie s-a mai stabilit ca in anul 2008 pentru Masura 121 Modernizarea exploatatiilor agricolerdquo; si pentru Masura 322 Renovarea si dezvoltarea satelorrdquo; se vor depune proiecte de investitii pentru finantare cu fonduri nerambursabile doar in cadrul unei singure sesiuni de primire a proiectelor.
Astfel, ultima sesiunea din anul 2008 pentru primirea proiectelor pentru cele doua masuri va fi sesiunea din octombrie, cu precizarea ca suma alocata acestei sesiuni este echivalenta cu suma aferenta a trei sesiuni de primire de proiecte.
Proiectele se vor intocmi conform specificatiilor Ghidurilor Solicitantului aferente fiecarei Masuri in parte, care vor fi publicate pe paginile de internet www.madr.ro si www.apdrp.ro.
(Sursa: Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale)
Energie verde cu fonduri europene
Cei interesati de producerea energiei electrice si termice sau de modernizarea capacitatilor existente, prin valorificarea biomasei, a resurselor hidroenergetice (in unitati cu putere instalata mai mica sau egala cu zece MW), eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale, dar si a altor resurse regenerabile de energie pot depune, din luna iulie, cereri pentru obtinerea de fonduri europene nerambursabile. Aceste fonduri structurale pot fi accesate in cadrul axei prioritare IV a Programului Operational Cresterea competitivitatii economice. Energia produsa din surse regenerabile poate fi folosita pentru consumul propriu sau poate fi furnizata in sistem. In afara companiilor, pot obtine bani europeni si autoritatile locale si asociatiile pentru dezvoltare intercomunitara.
Acestia pot primi, pana in 2013, 362 milioane de euro, din care 223 milioane de euro proveniti din fonduri europene. Activitatile eligibile la acest capitol sunt realizarea de noi capacitati de producere a energiei electrice si termice sau modernizarea celor existente. Finantarea maxima este de 20 milioane de euro pe proiect, exceptie facand proiectele majore. Fondurile europene disponibile doar pentru acest an se ridica la 23 milioane de euro, iar cele de la bugetul de stat sunt de patru milioane de euro.
Proiectele care pot fi finantate din aceste fonduri sunt: achizitionarea si amenajarea terenului pentru echipamentele/instalatiile proiectului, constructii civile pentru echipamentele/ instalatiile proiectului, achizitia de echipamente, lucrari de constructie pentru instalatiile si echipamentele proiectului, conectarea la retelele de infrastructura, inclusiv la retelele de distributie, daca este cazul.
In categoria de cheltuieli eligibile sunt costurile investitiilor in active corporale, considerate integral, pentru intreprinderi mici, mijlocii si mari: teren (maximum 10% din cheltuielile totale eligibile), cladiri, instalatii, utilaje, echipamente, costurile investitiilor in active necorporale, transferul de tehnologie prin achizitionarea de licente, know-how sau informatii tehnice nepatentate.
In cazul intreprinderilor mici si mijlocii, se ia in considerare costul integral al acestor investitii, iar in cazul intreprinderilor mari, maximum 50% din cheltuielile eligibile totale ale proiectului. in plus, se iau in considerare costurile studiilor preliminare de fezabilitate si costurile serviciilor de consultanta aferente investitiilor, numai in cazul IMM, pana la 50% din costurile efectiv suportate.
S-au finalizat ghidurile de elaborare a proiectelor care sunt afisate, in prezent, pe site-ul Ministerului Economiei. In scurt timp, ministerul va demara cererea de proiecte, iar doritorii vor putea sa-si depuna cererile de finantare si sa obtina bani pentru proiectele pe energie din fonduri structurale”, spune Cristian Georgescu, seful Departamentului de Comunicare al Organismului Intermediar pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor.
Ministerul Economiei si Finantelor, cel care coordoneaza instrumentele structurale in Romania, si Asociatia Romana a Bancilor (ARB) au incheiat, la inceputul acestui an, un protocol de colaborare pentru a sprijini mediul de afaceri romanesc sa se dezvolte si pentru absorbtia instrumentelor structurale. Potrivit lui Eugen Teodorovici, secretar de stat Ministerul Economiei si Finantelor, pentru perioada 2007-2013, Romania si-a propus realizarea unor obiective ambitioase de dezvoltare economica si sociala, de aceea este necesar ca toti factorii din mediul economic romanesc sa se implice activ intr-un demers comun si unitar. in acest sens, MEF, impreuna cu Asociatia Romana a Bancilor, a creat un cadru stabil de colaborare intre administratie si sistemul bancar, pentru a asigura corelarea programelor si obiectivelor urmarite. Prin urmare, MEF asteapta initiative similare de la alte banci, pentru a putea pune in aplicare colaborarea instituita prin astfel de protocoalerdquo;.
(Sursa: Business Standard)
Romania a primit 1,6 miliarde euro de la UE si a participat cu 930 milioane euro, in 2007
Romania a accesat anul trecut fonduri europene de 1,602 miliarde euro, din care 315,4 milioane euro au fost compensatii, si a avut o contributie la bugetul Uniunii de 930,9 milioane euro, informeaza raportul financiar al UE, prezentat vineri.
Uniunea Europeana a platit compensatii totale de 444,6 milioane euro in 2007.
Din totalul cheltuielilor, de 114 miliarde euro, la nivelul Uniunii, 44 miliarde (38,4%) au fost alocati dezvoltarii durabile, Romania primind 451 milioane euro in acest domeniu, arata raportul prezentat de comisarul european pentru Planificare Financiara si Buget, Dalia Grybauskait279;.
Pentru agricultura si dezvoltare rurala, UE a alocat 54,648 miliarde euro, iar Romania a beneficiat de fonduri in valoare de 23,9 milioane euro, exclusiv pentru agricultura.
Franta a accesat cele mai multe fonduri (peste 10 miliarde euro), fiind urmata de Spania si Germania, fiecare cu cate 7 miliarde euro, Marea Britanie si Italia cu cate 6 miliarde si Polonia cu 3,1 miliarde. intre statele zonei euro doar Irlanda si Finlanda au cheltuit toate fondurile alocate pentru acest domeniu.
Pentru sectorul "cetatenie, libertate, securitate si justitie", bugetul Uniunii Europene a fost de1,049 miliarde euro, Romaniei fiindu-i alocate 4,3 milioane euro.
Pentr sectorul administratiei Romania a primit 18,8 milioane euro, la un buget total al UE de 6,805 miliarde euro.
in 2007 bugetul UE a urcat cu 8 miliarde euro (6,9%), ramanand la 0,93% din VNB (Venitul National Brut, insemnand PIB plus venituri rezultate din relatia unui stat cu alte tari, dobanzi sau dividende, minus datoriile platite), la fel ca in 2006, cresterea nominala fiind datorata aderarii Romaniei si Bulgariei, informeaza raportul.
Conditii mai dure la contractarea lucrarilor publice
Noile conditii contractuale internationale FIDIC devin obligatorii incepand cu 1 iulie, pentru autoritatile publice si beneficiarii de fonduri europene sau publice. Secretarul de stat in Ministerul Economiei si Finantelor, Eugen Teodorovici, a explicat ca masura are ca obiectiv armonizarea legislatiei romane, in ceea ce priveste conditiile de contract pentru constructiile civile, cu practica de la nivelul Uniunii Europene si cu prevederile Federatiei Internationale a Inginerilor Consultanti in domeniul Constructiilor (FIDIC). Potrivit reprezentantului MEF, noile prevederi impun o garantie de buna executie si o serie de clauze suplimentare, printre care termene intermediare de executie si anumite penalitati de intarziere. Totodata, extinderea sau subcontractarea pot fi realizate doar cu acordul expres al beneficiarului final. Conditiile se aplica in cazul tuturor contractelor de achizitii, constructii sau proiectare incheiate de autoritatile publice si beneficiarii de fonduri europene sau publice. Teodorovici a anuntat ca MEF are in proiect o baza de date cu preturi medii pe categorii de lucrari, care sa reprezinte o referinta pentru toate autoritatile contractuale si pentru beneficiarii de fonduri europene. Am luat aceasta decizie pentru a evita discrepantele mari dintre preturile medii practicate in piata si cele cu care vin la unele licitatii contractorii”, a explicat Eugen Teodorovici.
(Sursa: Ministerul Economiei si Finantelor, Financiarul)

Album foto

  • Articole din editia din data de 4 Iulie 2008

  • Administratia din Pecineaga aplica proiecte cu finantare europeana

    Administratie locala
  • Proiecte importante, in Lumina

    Administratie locala
  • Cirjaliu sprijina tinerii

    Administratie locala
  • Proiectele pentru pensiuni se vor depune din septembrie

    Administratie locala
  • Fata Morgana din Canaraua Fetii

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Primăria Medgidia va amenaja un parc public in zona de nord a municipiului

    Administratie locala
  • Pași importanți pentru realizarea proiectului de asfaltare a drumurilor din Vulturu

    Administratie locala
  • Lucrări la rețeaua de alimentare cu apă a comunei Bărăganu

    Administratie locala
  • Demersuri pentru construire sală de sport în Cerchezu

    Administratie locala
  • Stadionul din localitatea Negru Vodă în proces de reabilitare

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771