Sprijin financiar pentru producatorii din sectorul vitivinicolGuvernul a aprobat in sedinta de miercuri masurile pentru care se acorda sprijin financiar producatorilor din sectorul vitivinicol, in conformitate cu Regulamentul CE nr. 479/2008 privind organizarea comuna a pietei vitivinicole.Beneficiarii sprijinului financiar sunt producatorii din sectorul vitivinicol, persoane fizice sau organizatii ale acestora.Masurile […]
Etichetă: UE
Proiecte cu fonduri europene pentru Zona Metropolitana Constanta
Mai multe proiecte de dezvoltare a Zonei Metropolitane (ZM) Constanta au fost prezentate la o intalnire a reprezentantilor autoritatilor locale judetene, proiecte ce vor putea fi realizate cu fonduri europene in valoare de circa 90 de milioane de euro. Potrivit presedintelui ZM Constanta, Nicolae Nemirschi, scopul dezbaterii a fost analizarea […]
Vin miliardele de la Uniunea Europeana. Cum procedam?
Platile prin programul SAPARD au fost reluateAgentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a primit confirmarea din partea Fondului National din cadrul Ministerului Finantelor privind reluarea platilor pentru proiectele SAPARD aflate in derulare,a declarat pentru NewsIn Cornelia Mihai, secretar de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).Potrivit […]
Romania, locul II in Europa in topul „mamelor adolescente”
Romania ocupa locul doi in Europa, dupa Marea Britanie, in ceea ce priveste numarul de nasteri inregistrat la fete cu varste intre 15 si 19 ani, 13 la suta dintre mamele inregistrate in 2005 fiind adolescente, conform unui raport al Uniunii Europene.„in Romania, in 2005 s-au inregistrat 28.536 de nasteri […]
Invatamantul, la pamant
Performantele elevilor romani se afla mult sub media internationala Basescu: Voi conlucra cu orice guvern care nu raspunde intereselor oligarhiei Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, in plenul Parlamentului, ca va conlucra cu orice guvern care raspunde provocarilor Romaniei de astazi si care nu raspunde intereselor oligarhiei, facand totodata apel […]
Vin miliardele de la Uniunea Europeana. Cum procedam?
Fonduri pentru silozuri si ferme de lapte prin Fermierul 2Agricultorii ar putea beneficia de fonduri suplimentare, prin programul Fermierul 2, finantat prin SAPARD, fonduri care vor fi destinate investitiilor in fermele de crestere a animalelor de lapte si investitiilor in silozurile pentru cereale. Secretarul de stat in Ministerul Agriculturii si […]
Revolta taranilor
Starea agriculturii romanesti scoate fermierii in strada. Disperati, dupa ani intregi in care au cerut sprijin concret din partea statului pentru a scoate agricultura de sub sapa de lemn, fermierii declanseaza protestele de toamna. Federatia Nationala a Sindicatelor din Agricultura – Agrostar si Federatia Nationala a Producatorilor Agricoli din Romania […]
Vin miliardele de la Uniunea Europeana. Cum procedam?
APDRP a implementat planul pentru reluarea platilor SAPARD Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a finalizat implementarea Planului de Actiune pentru remedierea deficientelor semnalate in cadrul Programului SAPARD, in conformitate cu observatiile si recomandarile Comisiei Europene. Astfel, APDRP a transmis raportul privind implementarea Planului de Actiune in […]
Groapa ecologica la Cogealac
Autoritatile locale din Cogealac parcurg ultimii pasi pentru infiintarea unei gropi ecologice de gunoi si implementarea unui sistem integrat de colectare selectiva a deseurilor. Proiectul este realizat in parteneriat cu autoritatile din Fantanele si presupune reciclarea si valorificarea deseurilor. Viceprimarul din Cogealac, Mihai Dore, sustine ca fondurile au fost accesate […]
Canalizare, apa si drumri in Independenta si Tufani
Primaria Independenta a pregatit un proiect integrat pentru alimentare cu apa, canalizare si drumuri, care vizeaza mai multe sate ale comunei. Potrivit afirmatiilor primarului Cristea Giscan, prin acest proiect va fi racordat la reteaua de apa potabila satul Tufani, unde vor fi amenajate conducte pe o distanta de aproximativ 5 […]




 ok_mic.jpg)








