Social

Teodor Melescanu: Guvernul are obligatia sa gaseasca solutii pentru penitenciare, gradul de ocupare este de 200%

Guvernul
are obligatia sa gaseasca cele mai bune modalitati pentru ca situatia din
penitenciare sa fie cat de cat omeneasca, avand in vedere ca gradul de ocupare
din inchisori este, la momentul actual, de 200%, a declarat, la iesirea de la
DNA, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Melescanu.

Intrebat cum vede o
gratiere a condamnarilor cu suspendare, ministrul Afacerilor Externe, Teodor
Melescanu, a declarat ca „la ora actuala, in inchisorile din Romania
gradul de ocupare este de 200 la suta. Guvernul are obligatia sa gaseasca cele
mai bune modalitati pentru ca situatia din penitenciare sa fie cat de cat
omeneasca, niste limite minime”.

Dintre cele 16
penitenciare de maxima siguranta din Romania, 12 si-au depasit capacitatea dupa
standardul romanesc, iar pe cel european 15 sunt supraaglomerate.

Penitenciarul Giurgiu
este singura inchisoare de maxima siguranta din Romania care nu este
supraaglomerata pe ambele standarde, iar Penitenciarul Arad se mandreste cu
aceeasi performanta doar la sectia Centru, sectia exterioara fiind
supraaglomerata.

Cel mai aglomerat
este Penitenciarul Galati cu o ocupare de 200% pe ambele standarde, urmat de inchisorile
din Miercurea Ciuc, Iasi, Craiova si Focsani.

La finalul lunii
februarie, in penitenciarele din Romania erau incarcerati 27.250 de oameni, din
care 171 pe viata, 949 cu pedepse peste 20 de ani, 3.900 cu sentinte cuprinse intre
10 si 20 de ani de inchisoare, aroape 7.000 au de executat intre 5 si 9 ani in
spatele gratiilor, in timp ce 13.683 de detinuti au condamnari mai mici de 5
ani.

In conditiile in care
fiecare detinut ar trebui sa beneficieze de un spatiu de cel putin patru metri
patrati, Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP) admite ca, in prezent,
gradul de ocupare a inchisorilor este de peste 145% si sustine ca in perioada
2011-2016 au fost inregistrate la nivelul ANP 510 condamnari pronuntate de CEDO
prin care statul roman a fost obligat la plata a peste trei milioane de euro
(3.132. 429 euro) si 10.000 de franci elvetieni.

Sursa:
www.mediafax.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*