Actiunea de distribuire a rechizitelor scolare din cadrul “Programului de sustinere a invatamantului prescolar si preuniversitar clasele I – VIII din mediul rural al judetului Constanta”, a fost reluat de catre Consiliul Judetean Constanta, in perioada 12-18 octombrie a.c, pentru semestrul I al anului scolar 2010-2011.
Conform datelor comunicate de primariile din judet, aceste rechizite sunt pentru un numar de 34.000 elevi. Consiliul Judetean Constanta acorda pentru a doua oara in cursul acestui an, rechizitele si ghiozdanele gratuit. Demararea proiectului a fost facuta acum 2 ani, la initiativa presedintelui Consiliul Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, initiativa ce-si propune dezvoltatrea si sustinerea invatamantului din mediul rural. Rechizitele primite de scolari, constau in ghiozdane, penare, truse de geometrie, carti de colorat, creioane, acuarele, caiete etc. Rechizitele au ajuns si in comunele Ostrov, Baneasa, Ciocirlia si Deleni.
Primarul din Ostrov, Niculae Dragomir, ne-a declarat ca in comuna exista 11 institutii de invatamant si ca sunt intre 750-800 de copii activi in scoli si gradinite. “Tin sa multumesc pe aceasta cale presedintelui Consiliului Judetean pentru ajutorul pe care l-a oferit copiilor din comuna. Prin intermediul acestui program se evita abandonul scolar, astfel elevii cu posibilitati financiare reduse isi vor putea continua activitatea”, a mai declarat edilul din Ostrov. Acesta a tinut sa precizeze ca si autoritatile din comuna constietizeaza importanta actului educational si de aceea si-au propus si au reusit sa modernizeze scoala din Almalau, pentru a oferi elevilor conditii cat mai bune in vederea desfasurarii activitatii.
Si orasul Baneasa, a primit rechizitele necesare scolarilor si prescolarilor, bucuria acestora fiind foarte mare.
Printre copiii care au primit cele necesare studiului, se afla si cei din comuna Deleni. Viceprimarul comunei, Tilicea Mariana ne-a comunicat ca in toate unitatile de invatamant din Deleni, Pietreni, Sipotele si Petrosani au fost repartizate materialele didactice. Elevii si prescolarii din comuna Deleni isi desfasoara activitatea in 4 gradinite, 4 scoli si un liceu.
Edilul din Ciocirlia, Traian Dragomir a precizat ca toti copiii din scolile si gradinitele comunei au primit cu bucurie rechizitele si a multumit prin intermediul nostru, autoritatilor judetene pentru aceasta initiativa. “Aceasta initiativa a CJC a adus bucurie si speranta in sufletele copiilor”, a adaugat Dragomir. Institutiile de invatamant care au beneficiat de programul CJC sunt: Scoala de Arte si Meserii Ciocirlia de Jos, Scoala cu cu clasele I-VIII Ciocirlia de Sus, Scoala cu clasele I-IV IAS Centru Ciocirlia si cele 4 gradinite cu orar normal din Ciocirlia de Jos, Ciocirlia de Sus, I.A.S. Centru Ciocirlia si I.A.S. Izvoru Ciocirlia.
Parintii si copiii se bucura si primesc aceasta initiativa a CJC cu mult entuziasm, cu atat mai mult cu cat criza financiara ii impiedica pe parinti sa-si poata permite cele necesare copiilor la scoala sau gradinita. Prin acest program necesarul de rechizite a fost asigurat pe tot anul.







