Social

Peste 6000 de copii au primit rechizite scolare din partea CJC

Programul &Rechizite scolare”, in valoare de 16 milioane de lei, destinat celor 32.000 de copii prescolari si elevi in clasele I-VIII din scolile din mediul rural constantean, a continuat, ieri, in alte 12 localitati din judetul Constanta: Baneasa, Oltina, Lipnita, Ostrov, 23 August, Pecineaga, Limanu, Albesti, Saligny, Rasova, Aliman si Ion Corvin.

Potrivit afirmatiilor vicepresedintelui Consiliului Judetean Constanta (CJC), Cristinel Dragomir, anul acesta, consilierii judeteni au decis ca elevii si prescolarii din mediul rural sa beneficieze de rechizite de doua ori pe an. Astfel, pentru ziua de 1 iunie, 6.301 elevi si copii de gradinita au primit, ieri, in dar, materialele scolare necesare desfasurarii actului educational. Initiat anul trecut de catre presedintele Consiliului Judetean Constanta (CJC), Nicusor Constantinescu, programul vine in continuarea actiunilor CJC de sustinere si dezvoltare a invatamintului din mediul rural, precum si de crestere a procentului de promovabilitate in rindul elevilor de la sate. Conform programului, fiecare copil primeste un set de rechizite. Cristinel Dragomir a afirmat ca, prin acordarea rechizitelor, copiii din mediul rural vor beneficia de conditii similare de studiu ca si cei din mediul urban, mai ales ca institutiile de invatamint din judet au fost reabilitate si modernizate. &incercam, atit cit ne sta in putinta, sa-i stimulam pe copii sa vina la scoala. Acum nu mai pot invoca drept scuza faptul ca nu au instrumentele necesare pentru a frecventa cursurile”, a spus Dragomir.

La rindul sau, primarul comunei 23 August, Mugur Mitrana, a afirmat ca actiunea ii ajuta foarte mult pe copiii saraci, multi dintre ei neputindu-si cumpara rechizitele din lipsa banilor. Primarul a mai spus ca bucuria care se citeste pe fata fiecarui copil cind primeste un astfel de cadou este imensa. &Este o initiativa foarte buna pentru copiii din mediul rural. Acordarea acestor rechizite ii impulsioneaza pe copiii saraci sa invete bine”, a declarat, la rindul sau, primarul comunei Pecineaga, Nicolae Stan.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*