Plecarea romanilor in strainatate, in cautarea unei vieti mai bune, a nascut in tara multa suferinta. Sute de copii au fost parasiti de parinti sau lasati in grija unor bunici mult prea batrani pentru a avea propria grija. Cei ramasi in urma sunt ai nimanui, de cele mai multe ori fiind o povara atat pentru familie cat si pentru societate.
in localitatea Cuza Voda, autoritatile se confrunta cu o situatie deosebita. Zeci de minori au fost abandonati de parintii plecati in Italia la munca. Grija unui numar insemnat dintre copiilor a revenit primarului Eugen Dumitru. Si cand parintii se intorc din strainatate, iar copiii nu mai reprezinta nimic pentru ei, drama atinge apogeul. Povestea familiei Costea din Cuza Voda inspaimanta si instiga. Marioara Costea, in varsta de 34 de ani, a plecat in Italia lasandu-si cei opt copii in grija concubinului Costel Stirbu, mereu absent, si a unui bunic neputincios. Femeia recunoaste ca a plecat manata de dorul pentru un barbat dar si sa isi faca o viata mai buna. Dupa putin timp petrecut departe de ai sai, Marioara Costea s-a intors in tara, insa a descoperit ca cinci dintre copii, au fost dusi de autoritatile locale la Centrul Primire Minori in Regim de Urgenta nr. 4 din Constanta. Daniela Moraru, inspector asistenta sociala si autoritate tutelara in Primaria Cuza Voda, sustine ca Nicoleta Stirbu, cu handicap de grad I, Vasilica Stirbu, Maria Stirbu, Mariana Georgiana Costea si Tudorel Stirbu traiesc acum in conditii mult mai bune si frecventeaza scoala sau gradinita. in urma au ramas fratii lor mai mari, care traiesc in conditii greu de imaginat: casa sta intr-o rana si este pe cale sa se dezintegreze, iar mizeria acopera totul. Mancarea se pregateste afara pe doua pietre, iar hainele sunt curatate rar. Cocal peste pupaza nici macar mama nu s-a mai intors acasa si prefera sa traiasca la doar cateva case departate, alaturi de alt barbat. intrebata daca nu ii este dor de copii, femeia marturiseste indiferenta ca acolo au o viata mult mai buna. Apeland la scuze patetice, Marioara spune ca nu isi va mai lua copiii acasa, pentru nici macar ea nu are o casa.
in replica, primarul Eugen Dumitru sustine ca pentru astfel de fapte ale adultilor, minorii sufera extrem de mult. Mai mult, administratia publica locala trebuie sa suporte lunar 25% din costul intretinerii unui copil la Centrul Primire Minori in Regim de Urgenta, respectiv 362 lei. Eugen Dumitru sustine ca nu conteaza neaparat banii, insa copiii cresc frumos doar in sanul familiei.







