Orasul Eforie a imbracat straie de sarbatoare timp de cinci zile. Atat locuitorii cat si turistii aflati in perioada 15-19 august in frumoasa statiune s-au putut bucura de momentele traite la cea de-a X-a editie a serbarii ”Euforia Eforiei”.
Programul serbarilor orasului Eforie a cuprins pe langa competitiile sportive, spectacole si focuri de artificii. in data de 15 august, prima zi de sarbatoare, a avut loc Regata Marii Negre, eveniment organizat de Port Yachting Club Eforie Nord, iar in cea de-a doua zi s-a organizat un concurs de tenis pentru persoanele cu dizabilitati. De asemenea, intre 17 si 20 august, la Eforie Sud s-a desfasurat Turneul National de Sah. Totodata, pe 18 august, au urcat pe scena Teatrului de Vara Eforie Sud, artisti precum Maria Ciobanu, Stela Popescu, Annes, Rada, Nemuritorii, Ayda, Cristi Dules si Daniel Iordachioaie.
Seara a fost incheiata cu un frumos foc de artificii care a impresionat de la cel mai mic pana la cel mai mare spectator. in seara zilei de 19 august, distractia s-a mutat la Teatrul de Vara din Eforie Nord, pe scena urcand aceiasi minunati artisti, plus trupa Provincialii. Ultima seara a fost incheiata de asemenea cu un foc de artificii, dar si cu un moment artistic foarte bine organizat de Casa de Cultura Eforie.








