Municipiul Medgidia

Ședința ordinară a lunii iulie, desfășurată la Medgidia

Miercuri, 31 iulie 2024, în municipiul Medgidia s-a desfășurat ședința ordinară a Consiliului Local Municipal, pentru luna iulie. Pe ordinea de zi au fost înscrise 14 proiecte de hotărâre, care au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi admise.

Unul din proiectele aprobate la începutul ședinței a fost referitor la declararea ca bun de uz și interes public local a unor imobile situate în intravilanul municipiului Medgidia, județul Constanța. Este vorba despre două tronsoane de drum situate pe strada Ciocârliei și Aleea Spitalului, în scopul satisfacerii cerințelor generale de transport și efectuarea demersurilor necesare realizării operațiunii de primă înscriere în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a acestora.

Un alt proiect de hotărâre înscris pe ordinea de zi a ședinței ordinare a fost referitor la menținerea prevederilor Hotărârilor Consiliului Local nr. 119/2017, nr. 82/2020, nr. 103/2020 și nr. 22/2023, în vederea construirii/reabilitării și punerii în funcțiune/finalizării investițiilor din cadrul Proiectului „Etapizarea Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a S.C. RAJA S.A. Constanța în perioada 2014-2020”.

În vederea continuării proiectelor de dezvoltare și modernizare ale administrației locale, în ședința lunii iulie au fost aprobate punctele de pe ordinea de zi privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor aferente obiectivului de investiții  „Creșterea eficienței energetice a clădirii publice – Școala Gimnazială Spiru Haret din municipiul Medgidia, județul Constanța” – ETAPA II, respectiv aprobarea proiectului și a cheltuielilor aferente obiectivului de investiții „Creșterea eficienței energetice a clădirii publice – Clădire Consiliu Local din municipiul Medgidia, județul Constanța” – ETAPA II.

De asemenea, a fost votat proiectul de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor și a devizului general privind cheltuielile necesare realizării documentației de urbanism „Actualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Medgidia, județul Constanța”. Acest proiect a avut în vedere atât procesul existent de actualizare a documentației Planului Urbanistic General al municipiului, precum și asigurarea desfășurării activității de autorizare a construcțiilor în municipiul Medgidia și a efectuării de branșamente la apă, canalizare și gaze naturale.

În ședința de ieri, consilierii locali au votat și aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a două imobile terenuri intravilane situate în Valea Dacilor precum și aprobarea dezmembrării imobilului – teren extravilan în suprafață de 35.774 mp, situat în mun. Medgidia, Parcela A 958/1/1, jud. Constanța.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*