Administrație locală, Mediu

Au început lucrările la centrul de colectare prin aport colectiv din Pantelimon

Autoritățile locale au demarat lucrările privind „Înființare centru de colectare prin aport colectiv în comuna Pantelimon”. Investiția se realizează cu fonduri europene nerambursabile obținute prin Componenta C3 – Managementul Deșeurilor, Investiția I1. Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune, Subinvestiția I1.a „Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar” din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

„Sunt mândru să vă anunț lansarea proiectului – Înființare centru de colectare prin aport colectiv în comuna Pantelimon, finanțat prin fonduri europene din Programul Național de Redresare și Reziliență. Acest proiect reflectă angajamentul nostru pentru un viitor sustenabil și reprezintă un pas important în direcția protejării mediului și a consolidării comunității noastre. Prin realizarea investiției se va crea o infrastructură modernă pentru colectarea și gestionarea eficientă a deșeurilor, facilitând astfel reciclarea și reducerea poluării”, a transmis primarul Costel Armășescu.

UAT comuna Pantelimon propune în cadrul prezentului proiect  derularea unor activități/acțiuni specifice pentru înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar ce va asigura colectarea separată a deșeurilor care nu pot fi colectate în sistem “door-to-door”, respectiv deseuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în deșeuri individuale, precum și fluxurile speciale de deșeuri – deșeuri voluminoase, deșeuri textile, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri din anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri de cadavre animale, deșeuri de grădină, deșeuri din construcții și demolări.

Perioada de execuție a lucrărilor este 20 iunie – 29 septembrie 2024. Valoarea totală a finanțării nerambursabile este de 3.830.870,00 lei, la care se adaugă TVA aferent cheltuielilor eligibile în valoare de 727.865,30 lei.

Beneficiarii direcți ai investiției sunt toți locuitorii comunei Pantelimon, în număr de 1608 persoane.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*