Administrație locală, Investiții

Proiect pentru înființare rețea de calizare și extindere rețea de apă în comuna Aliman

Primăria Aliman pregătește documentația pentru depunerea unui proiect ce are ca scop introducerea rețelei de canalizare în toate satele comunei și extinderea sistemului de alimentare cu apă în localitatea Floriile.

Autoritățile locale vor depune, în luna octombrie, la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, proiectul privind înființarea rețelei de canalizare la nivelul comunei și extinderea reței de apă în localitatea Floriile. Proiectul va fi depus în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C1 – Managementul Apei, Investiția 1 – Extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2 000 de locuitori echivalenți, prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene.

„Pregătim documentația pentru depunerea proiectului. Am realizat o serie de documente necesare și mă refer la întocmirea studiului de fezabilitate, a măsurătorilor topo și a proiectului tehnic. Cu fondurile obținute vom realiza rețeaua de apă din Floriile, o investiție mult așteptată de locuitori. De asemenea ne dorim să înființăm rețeaua de canalizare pentru a crește gradul de confort al locuitorilor”, a precizat pentru publicația noastră, primarul George Nicola.

 

 

 

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*