Administrație locală, Fonduri Europene

Școala primară din Vlahii va fi reabilitată

Primăria Aliman a obținut finanțare europeană, de la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) în cadrul Planului Național de Redesare și Reziliență, pentru realizarea unui proiect ce are ca scop renovarea energetică a școlii primare din localitatea Vlahii.

Pe 2 noiembrie MDLPA a publicat lista cu cererile de finanțare ce au fost aprobate în cadrul Componentei 10 – Fondul local, Investiția I.3. Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale. Primăria Aliman va primi fonduri în valoare de 752.637,52 lei cu TVA pentru realizarea proiectului „Renovarea energetică moderată Școala Primară nr.2, sat Vlahii, comuna Aliman, județul Constanța”.

Proiectul presupune lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii (inclusiv schimbarea acoperișului) și a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum; instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu; instalarea unor sisteme de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior; reabilitarea instalațiilor de iluminat; etc. Conform cererii de finanțare suprafața instituției de învățământ, ce urmează să fie modernizată, este de 292 metri pătrați.

“Este un proiect important pentru comuna noastră. Prin realizarea investiției ne dorim să oferim elevilor un spațiu modern pentru desfășurarea activităților educaționale. Ne bucurăm că cererea a fost aprobată, urmează să parcurgem procedurile necesare pentru semnarea contractului de finanțare și apoi pe cele pentru demararea lucrărilor de reabilitare a instituției de învățământ”, a precizat primarul George Nicola.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*