Fonduri Europene

Proiect pentru reabilitarea școlii primare din Vlahii

Primăria Aliman a depus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene o cerere de finanțare, în cadrul Planului Național de Redesare și Reziliență, pentru realizarea unui proiect ce are ca scop renovarea energetică a școlii primare din localitatea Vlahii.

Cererea de finanțare pentru proiectul „Renovarea energetică moderată Școala Primară nr.2, sat Vlahii, comuna Aliman, județul Constanța” a fost aprobată de consilierii locali în ședința ordinară din data de 30 iunie. Administrația locală solicită fonduri prin Componenta 10 – Fondul local, Reforma I.3. Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

Proiectul presupune lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii (inclusiv schimbarea acoperișului) și a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum; instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu; instalarea unor sisteme de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior; reabilitarea instalațiilor de iluminat; etc. Conform cererii de finanțare suprafața instituției de învățământ, ce urmează să fie modernizată, este de 292 metri pătrați.

“Este un proiect important pentru comuna noastră prin care ne dorim să oferim elevilor un spațiu modern pentru desfășurarea activităților educaționale. Cererea a fost depusă la minister, sperăm să obținem fondurile necesare pentru reabilitarea instituției de învățământ”, a precizat primarul George Nicola.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*