Școala Profesională „Radu Prișcu” din Dobromir a implicat elevii instituției educaționale în activități de educație financiară și de educație pentru sănătate prin programele derulate în cadrul parteneriatului strategic dintre Teach for Romania și ING Romania.
Sfârșitul de săptămână 25-26 octombrie a fost unul plin de activități. Elevii din Dobromir au paricipat la un program interactiv de educație financiară prin jocuri și astfel, au învățat cum se câștigă banii, cum îi pot economisi, ce presupune să faci un buget, dar mai ales cum să se ferească de fraude.
De asemenea au avut loc și intervenții pentru sănătate și igienă: un curs de igienă menstruală pentru adolescente și controale stomatologice în cele două cabinete mobile. Echipa formată din medici și studenți voluntari, a organizației Zâna Merciluță, a reușit să ofere tratament stomatologic gratuit pentru 37 copii.
„Oameni inimoși, cu drag de copii, prin programul Teach for Romania, din care suntem mândri să facem parte, au fost alături de noi, voluntari, reprezentanți ai ING Bank și Caravana Zânei Merciluță! Vă mulțumim că ne sunteți aproape, ne vedeți, ne auziți și ascultați nevoile noastre! Suntem aici ca să Teach! Împreună vom reuși să fim mai buni!”, a transmis directorul instituției de învățământ, Georgiana Frățilă.