Educație

Un nou an școlar a început cu emoții și cu speranțe în comuna Pantelimon!

Anul şcolar 2023-2024, a debutat pentru Școala Gimnazială Nr. 1 Pantelimon cu clădiri bine puse la punct, cu baza materială corespunzătoare cerinţelor unui învăţământ de calitate.

Elevii vor învăța în acest an școlar într-o şcoală modernă, primitoare, curată, dotată corespunzător. Toate acestea se datorează implicării autorităţilor locale şi în special primarului Costel Armășescu care a înţeles că atunci când se investeşte în copii, se investeşte în viitor.

Prezent la deschiderea anului școlar, primarul Costel Armășescu a declarat: „Începutul fiecărui an școlar reprezintă pentru mine, ca primar, dar și pentru copii, cadre didactice și părinți o provocare pentru că ne dorim să oferim cele mai bune condiții de studiu pentru elevii noștri. Am avut bucuria să particip la ceremoniile de deschidere de la școlile din comuna noastă și m-am încărcat cu energie pozitivă de la zâmbetele și emoțiile celor mai mici locuitori ai coomunității noastre. Sunt mulțumit că am reușit și în acest an să oferim elevilor și cadrelor didactice condiții bune care să constituie premiza unui act educational cât mai bun”.

Luni, în prima zi de școală, școlarii au găsit, pe bancă, câte un ghiozdan colorat și un set complet de rechizite cu personajele îndrăgite din desene animate, achiziționate de Primăria Pantelimon. De asemenea, copiii vor beneficia în acest an școlar de un sandwich și un măr prin programul Masă Sănătoasă.

„Toate acestea sunt rezultatul muncii echipei din Primărie, dar și a relației excelente existentă între administrația locală și conducerea școlii. Vom continua să investim în educație, într-un parteneriat deschis și sincer având alaturi profesori și părinți.

Sunt conștient că investind în copiii noștri le vom oferi încrederea de care au nevoie în evoluția lor spre un nou orizont. Mult succes, dragi copii și părinți pe acest nou drum” a mai declarat primarul Costel Armășescu.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*