Educație

Școlarii din Ciobanu în vizită la instituțiile publice

În cadrul instituției de învățământ din comuna Ciobanu s-au desfășurat în perioada 22-26 aprilie Programul „Școala altfel”. Astfel, elevii au participat la diverse activițăți organizate de cadrele didactice.

Scopul Programului național „Școala altfel” este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socioemoționale în rândul copiilor preșcolari/elevilor. Autoritățile locale

Pe parcursul celor cinci zile elevii au fost implicați în diverse acțiuni și activități organizate de cadrele didactice din cadrul Liceului Tehnologic Ciobanu. Și autoritățile locale au dat o mână de ajutor profesorilor și au asigurat transportul copiilor la diferite obiective.

„Meseria, brățară de aur!”; „În vizită la instituțiile din comună” – elevii claselor primare au vizitat Primăria, Cabinetul medical și Postul de Poliție, ocazie cu care au aflat ce rol au acestea și ce activități se desfășoară în cadrul fiecăreia; „Petrecerea în pijamale”; „Biblioteca vie” activitate în cadrul căreia elevii au avut posibilitatea să se întâlnească cu „cărți vi” precum: Mama unui copil cu sindromul Down, Elvis Constantin (copilul dintr-un centru de plasament), Judecătorul – doamna judecator, Mariana Pelelungă le-a făcut cunoștiință cu acest domeniu din activitate; ,,Sport și sănătate – jocuri de mișcare în aer liber”, „Călătorim, vizităm, ne distrăm!” – elevii au vizitat stația a 7 a Pompieri din cadrul Brigăzii de pompieri Dobrogea, stația meteorologică, „Mănăstirea Prodomita din localitatea Hârșova, – sunt doar câteva dintre activitățile la care au participat elevii din Ciobanu.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*