Educație

Primăria Negru Vodă a achiziționat mobilierul pentru dotarea Liceului Teoretic din localitate

Autoritățile locale au achiziționat produsele necesare pentru dotarea Liceului Teoretic din localitate. Acțiunea face parte din impelementarea proiectului „Reabilitare, consolidare, modernizare, extindere și dotare Liceu Teoretic Negru Vodă”.

„Prin achiziția mobilierului necesar pentru dotarea instituției de învățământ am făcut încă un pas important pentru finalizarea proiectului. Lucrările de reabilitare, consolidare sunt realizate în proporție de 80% și sperăm că vor fi finalizate până la 1 septembrie, urmând să întocmim atunci documentele pentru recepția lucrărilor”, a declarat primarul Petre Urziceanu.

Scopul dotării instituției este de a asigura calitatea serviciilor de educație prin dezvoltarea, modernizarea infrastructurii şi dotarea unităţii de învăţământ preuniversitar cu echipamente şi mobilier specific didactic şi de laborator, alte categorii de echipamente şi dotări independente. Astfel au fost dotate toate sălile de clasă, laboratoarele de: chimie, fizică, li informatică dar și cancelaria.

Achizitionarea dotărilor aduce beneficii comunității locale, în special elevilor, obiectivul principal al investiției fiind dezvoltarea sistemului de învățământ din cadrul localității Negru Vodă prin crearea unui spațiu adecvat derulării activităților de învățământ și activităților sportive ce vor deservi elevilor și profesorilor de pe teritoriul administrativ al localității.

Amintim că autoritățile locale au semnat contractul de finanțare pentru implementarea proiectului „Reabilitare, consolidare, modernizare, extindere și dotare Liceu Teoretic Negru Vodă”, cu Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației în prima lună a anului 2019. Finanțarea a fost obținută prin Programul Național de Dezvoltare Locală etapa II.

Proiectul a presupus lucrări de extindere cu o suprafață de 3009,7 mp și a cuprins construirea a patru săli de clasă, a unui amfiteatru și a unei săli multifuncționale ce va fi un loc de socializare și de servit masa pentru cei aproximativ 900 de elevi. De asemenea se reabilitează toate spațiile instituției.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*