În luna august, autoritățile locale au pregătit toate unitățile de învățământ pentru începerea anului școlar. Preșcolarii din comună vor păși în prima zi a anului școlar într-o clădire reabilitată și dotată complet. O veste bună pentru elevi și preșcolari este că în toate unitățile de învățământ din Saligny vor fi montate și echipamente IT pe care, Primăria Saligny le-a achiziționat prin PNRR.
„Toate unitățile de învățământ au fost pregătite pentru deschiderea anului școlar. Atât preșcolarii cât și elevii vor beneficia de cele mai bune condiții pentru desfășurarea activităților educaționale”, a declarat primarul Ion Beiu.
Autoritățile locale au pregătit unitățile educaționale prin lucrări de igienizare a claselor, dar și de schimbare a unor obiecte sanitare. Astfel, pe 9 septembrie, elevii vor avea tot confortul atunci când vor reveni în bănci.
Până la sfârșitul lunii va fi efectuată recepția finală a lucrărilor de reabilitare a grădiniței din Saligny. Preșcoarii vor beneficia de spații moderne dotate cu mobilier și echipamente digitale. Dotarea instituției s-a realizat cu foduri europene obținute prin Componenta C15 – Educație din cadrul PNRR.
Lucrările la grădiniță au fost demarate la sfârșitul lunii iulie 2023 și au urmărit adoptarea de măsuri de intervenţie asupra clădirii pentru creşterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei prin reabilitarea termică a construcţiei; izolarea termică a pereţilor exteriori și a soclului; izolarea termică a planșeului peste parter și a planșeului peste subsol; înlocuirea tâmplăriei exterioare existente cu tâmplărie nouă cu performanță energetică superioară; înlocuirea învelitorii; înlocuirea instalaţiei electrice, inclusiv corpurile de iluminat, întrerupătoare, prize; înlocuirea instalaţiei termice prin instalarea unei centrale termice pe peleți și a instalaţiei de încălzire în pardoseală; instalarea unei pompe de căldură aer/apă; echiparea clădirii cu panouri solare pentru apă caldă menajeră și panouri fotovoltaice.
Amintim că, administrația locală a obținut fonduri pentru implementarea proiectului „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în grădinița cu program normal Saligny, județ Constanța” prin Programul „Eficiență energetică în clădiri publice”, derulat de Administrația Fondului de Mediu.