Comunitate

Daruri și magie de Crăciun în comuna Cerchezu

Crăciunul a venit cu daruri și momente magice pentru copiii din comuna Cerchezu, care au avut parte de două evenimente speciale organizate de administrația locală și de societatea OX2, în această perioadă de sărbătoare.

Pe 18 decembrie, Primăria Cerchezu a organizat un spectacol de neuitat la Căminul Cultural din localitate, în care personaje specifice sărbătorilor de iarnă au purtat copiii într-o lume plină de magie și bucurie. Pătrunzând în spiritul Crăciunului, copiii au avut ocazia de a se fotografia într-o cabină foto special amenajată, astfel încât să poată păstra o amintire frumoasă din această zi minunată. În urma spectacolului, în parcul din centrul comunei a poposit Moș Crăciun, care a adus o atmosferă plină de voie bună. Cei mici au recitat poezii și au cântat colinde, iar serbarea, pregătită cu mult drag de către copii și îndrumați de cadrele didactice, a fost un moment de neuitat.

Darurile au venit, desigur, din partea autorităților locale, iar Moș Crăciun nu a uitat niciun copil din Cerchezu, lăsându-le cadouri și zâmbete pe fețele acestora.

Însă magia Crăciunului nu s-a încheiat aici. Pe 23 decembrie, copiii din comuna Cerchezu au primit încă o dată daruri din partea societății OX2, companie care va înființa un parc eolian pe raza localității. Prin intermediul unui mesaj cald al primarului Dumitru Chelaru, copiii au aflat că Moș Crăciun, ajutat de spiridușii de la OX2, a adus încă un cadou pentru fiecare dintre ei.

„Dragi copii ai comunei Cerchezu, se pare că anul acesta ați fost foarte cuminți, și Moș Crăciun, prin spiridușii săi, întruchipați de această dată în membrii societății OX2, a trecut din nou prin comuna noastră, lăsându-mi pentru voi încă un cadou. Drept urmare, pentru împărțirea darurilor, vă aștept luni, pe 23 decembrie, la ora 14.00 la Căminul Cultural Cerchezu, la ora 14.30 la Căminul cultural Cascioarele și la ora 15.00 la Căminul Cultural Viroaga. În satul Măgura mă voi deplasa personal la fiecare copil acasă, pentru a-i înmâna darul lăsat de Moș”, a transmis primarul Dumitru Chelaru.

Astfel, copiii din Cerchezu au trăit momente de neuitat, pline de magie, daruri și bucurie, iar sărbătorile de iarnă vor rămâne cu siguranță în amintirile lor pentru mult timp. Cu sprijinul autorităților locale și al societății OX2, comuna Cerchezu a oferit un exemplu minunat de solidaritate și grijă față de cei mici, contribuind la crearea unui Crăciun de neuitat.

Primarul Dumitru Chelaru a dorit să transmit prin intermediul publicației noastre un mesaj pentru locuitorii comunei:

„Dragi locuitori ai comunei Cerchezu,

În aceste zile pline de bucurie și speranță, vă transmit cele mai calde urări de sănătate, fericire și liniște sufletească alături de cei dragi. Crăciunul este un moment special, un timp al darurilor, al reîntâlnirii cu valorile noastre tradiționale și al comuniunii cu cei din jur. Anul acesta, am reușit împreună, cu sprijinul autorităților locale și al partenerilor noștri, să aducem mai aproape de voi magia sărbătorilor, prin evenimente pline de emoție și daruri pentru cei mici.

Vă mulțumesc pentru încrederea și sprijinul pe care mi le-ați acordat, iar împreună vom continua să facem din comuna Cerchezu un loc mai bun, mai frumos și mai prosper pentru toți locuitorii săi. Fie ca această perioadă a Crăciunului să aducă în casele voastre căldura iubirii și speranței, iar Noul An să fie plin de realizări, bucurii și împliniri. Vă doresc un Crăciun fericit și un An Nou plin de sănătate și succese!”.

 

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*