Administrație locală, Comunitate, Social

Cuplurile longevive din comuna Istria vor fi premiate de autoritățile locale

Primarul Mihai Ionescu a inițiat un proiect de hotărâre pentru pemierea cuplurilor din comună care aniversează 50 de ani de căsătorie. Cuplurile vor primi din partea autorităților locale o diplomă și un premiu în bani.

În semn de recunoştinţă şi apreciere faţă de seniorii comunităţii, la iniţiativa primarului Mihai Ionescu, Consiliul Local a aprobat acordarea „Diplomei de Aur” şi a unui premiu în valoare de 1.000 lei cuplurilor (soţ-soţie), cu domiciliul în comuna Istria, care au împlinit în anul curent 50 ani de căsătorie.

„În acest fel ne dorim să le arătăm respectul și prețuirea noastră pentru credința în Dumnezeu, pentru iubirea și înțelegerea de a trece împreună prin toate greutățile vieții și pentru că au dovedit tinerilor că doar uniți totul poate fi mai frumos, mai ușor și mai trainic. Familiile care împlinesc 50 de căsătorie sunt exemple de urmat, de conviețuire în doi,  de respect, de apreciere și înțelegere”, a precizat primarul Mihai Ionescu.

Pentru mai multe detalii, cuplurile se pot adresa Compartimentului Asistență Socială din cadrul Primăriei Comunei Istria.

La 50 de ani de căsătorie cuplurile sărăbătoresc Nunta de Aur. Simbolismul evenimentului și semnificația sa sunt în strânsă legătură cu simbolismul pe care metalul prețios îl are. Așadar, puterea, prosperitatea și înțelepciunea sunt doar câteva dintre atributele de care cei doi vor avea parte în continuare în căsnicia lor. Mai mult decât atât, aurul simbolizează împlinirea, uniunea și eternitatea, fiind așadar, elementul perfect pentru a caracteriza o căsătorie care a durat jumătate de secol.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*