Locuitorii din comuna Oltina au sărbătorit pe 23 aprilie, Ziua Comunei. Primarul Ștefania Cealera a continuat și în acest an tradiția și a organizat acest eveniment important pentru comunitatea locală, astfel locuitorii au sărbătorit tradițiile și valorile culturale ale comunei.
Sărbătoarea a debutat la Biserica Sfântul Gheorghe din localitate unde locuitorii, alături de primarul Ștefania Cealera dar și de invitații la eveniment, au celebrat hramul bisericii. După sluja religioasă cu toții, ca într-o mare familie, au participat la masa pregătită de părintele spiritual al comunității.
Începând cu ora 13.00 locuitorii au venit în număr mare la terenul de fobal din localitate, unde autoritățile au amenajat spațiul pentru sărbătoare. Pe scena au urcat copiii îmbrăcați în port tradițional și au susținut un spectacol de cântece și dansuri, ducând astfel mai departe tradițiile populare.
„În zi de sărbătoare a Sfântului Gheorghe, am continuat tradiţia de a sărbători ziua comunei Oltina. Cum vremea a fost frumoasă, ne-am adunat în număr mare şi am sărbătorit cu mare bucurie. Mulţumesc oaspeţilor de seamă ce ne-au onorat cu prezenţa, doamna subprefect Marinela Dragnea, doamna primar Mariana Gâju, domnul senator Felix Stroe, domnul deputat Horia Ţuţuianu, domnul deputat Lucian Lungoci şi toţi ceilalţi oaspeţi, care au răspuns cu drag invitaţiei mele. Mulţumesc tuturor participanţilor! Mulţumesc celor care s-au implicat activ în organizarea evenimentului! La mulţi ani, dragi oltineni!”, este mesajul transmis de primarul Ștefania Cealera.











