Comuna Siliștea a trăit un moment de mândrie și emoție, odată cu vizita unuia dintre cei mai valoroși sportivi ai săi, boxerul Dani Grigorie, supranumit „campionul inimilor noastre”. Tânărul sportiv a fost primit de primarul comunei Siliștea, Mihai Soare, care l-a felicitat și premiat pentru rezultatele remarcabile obținute în competițiile naționale și internaționale.
În anul competițional recent încheiat, Dani Grigorie a reușit să obțină medalia de bronz la Campionatul European de Box, o performanță deosebită care confirmă talentul, ambiția și munca susținută depusă de sportiv. Pe lângă acest rezultat important, tânărul boxer a mai înregistrat victorii și clasări pe podium la o serie de alte competiții, consolidându-și statutul de sportiv de perspectivă.
Primarul comunei Siliștea, Mihai Soare, a transmis un mesaj de apreciere și încredere în viitorul campionului: „Dani Grigorie este un exemplu pentru tinerii din comuna noastră. L-am felicitat și premiat, așa cum am făcut și în anii trecuți, pentru rezultatele sale deosebite. Îi doresc multă sănătate, pentru că ambiție și talent are din plin. Sunt convins că, odată cu trecerea la categoria de seniori, va aduce medalii de la Campionatele Europene și Mondiale și că își va îndeplini visul de a se califica la Jocurile Olimpice. Mult succes, Dani! Să nu uiți niciodată că te așteptăm cu drag acasă.”
Vizita sportivului în Siliștea a reprezentat nu doar un prilej de felicitare, ci și un moment simbolic de recunoaștere a performanței și perseverenței, valori pe care administrația locală le susține și le promovează în rândul tinerilor.
Comunitatea din Siliștea își exprimă, astfel, mândria față de unul dintre cei mai talentați reprezentanți ai săi și îi urează lui Dani Grigorie mult succes în competițiile viitoare, cu convingerea că va continua să ducă numele comunei pe cele mai înalte podiumuri.








