Administrație locală, Investiții

Străzile din Aliman și Dunăreni vor fi asfaltate

Primăria Aliman a obținut autorizația de construire pentru implementarea proiectului „Modernizare străzi în satele Aliman și Dunăreni, județul Constanța”. Investiția se realizează cu fonduri guvernamentale obținute prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny.

„Am o veste bună, am primit autorizația de construire pentru restul de 30% din drumurile care trebuiesc asfaltate în satele Aliman și Dunăreni, și luna aceasta sau luna viitoare vom începe lucrările. Este vorba despre asfaltarea a aproximativ 13 kilometri de străzi. De asemenea vreau să vă reamintesc că am depus și un proiect pentru modernizarea drumurilor din satul Vlahii, proiect pentru care vom primi un răspuns anul acesta”, a precizat primarul George Nicola.

Lungimea totală a străzilor propuse pentru asfaltare în cadrul proiectului „Modernizare străzi în satele Aliman și Dunăreni, județul Constanța” este de 12,657 kilometri.

Prin implementarea proiectului vor fi modernizate străzile:

Satul Aliman: strada Panseluțelor, strada Panseluțelor I, strada Nufărului, strada Garoafelor (tronson I), strada Garoafelor (tronson II), strada Crinilor, strada Viorelelor, strada Căpșunelor, strada Orhideelor, strada Salcamilor și strada Viilor;

Satul Dunăreni: strada Principală, strada Principală I, strada Dunării, strada Crizantemelor, strada Crizantemelor I, strada Crizantemelor II, strada Gladiolelor (tronson I), strada Gladiolelor (tronson II), strada Gladiolelor (tronson III), strada Gladiolelor I, strada Gladiolelor II, strada Crinilor, strada Crinilor I, str. Crinilor II, str. Violetelor, str. Bujorului, str. Nufărului, str. Nalbei și str. Trandafirilor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*