Administrație locală

Statie de desecare a terenurilor agricole din comuna Garliciu

Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare realizeaza in aceasta perioada lucrari la statia de desecare din localitatea Garliciu. Pana in prezent s-au decolmatat canalele iar in prezent se lucreaza la statia propriu-zisa.
Statia de desecare este amplasata in localitatea Garliciu, langa Dunare deoarece aici sunt cele mai multe probleme cauzate de precipitatiile abundente. Potrivit edilului Constantin Cinpoiasu, se preconizeaza a se finaliza lucrarea anul viitor in functie de conditiile meteorologice.
Pentru finalizarea lucrarii s-au montat electropompe achizitionate de ANIF (Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare) si s-a turnat beton. Acesta lucrare reprezinta o investitie extraordinara pentru locuitorii comunei Garliciu, deoarece cu ajutorul statiei se va scoate apa, provenita din precipitatiile abundente. Digurile au fost verificate de reprezentantii Administratiei Nationale „Apele Romane”, privind bunastarea si siguranta.
Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare (A.N.I.F.), conform Legii 158/2016 actioneaza pentru a elimia apa in exces provenita din precipitatii abundente, din zonele ce sunt in pericolul de a fi afectate, cu scopul de a preveni inundarea localitatii, a terenurilor agricole dar si pentru a impiedica distrugerea drumurilor. Proprietarii terenurilor nu suporta cheltuielile lucrarii, aceasta fiind realizata de catre agentie.
„Montarea si punerea in functiune a acestei statii au ca scop evitarea problemelor aparute in ultimii sase ani. In acest mod, agricultorii vor fi siguri ca vor putea si recolta, nu doar semana, bucurandu-se astfel de rodul muncii lor”, a declarat edilul comunei Garliciu, Constantin Cinpoiasu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*