Locuitorii comunei Cobadin vor beneficia in curand de servicii medicale in regim de urgenta. Administratia locala a demarat procedurile pentru amenajarea unei statii de ambulanta intr-un imobil ce va fi reabilitat de Serviciul de Ambulanta Constanta. &Fosta administratie locala a incheiat un protocol cu Serviciul de Ambulanta din Constanta prin care acestia se obliga sa reabiliteze o cladire in care vor functiona birouri si va fi amenajat un garaj in spatele imobilului”, a declarat primarul comunei Cristian Telehoi. Edilul a precizat ca in prezent o ambulanta se deplaseaza in jumatate de ora pana in comuna Cobadin iar amenajarea statiei de ambulanta va reduce considerabil din timp.Reteaua de alimentare cu apa din satul Conacu este aproape incheiata. Proiectul este foarte important pentru cei peste 500 de locuitori din satul Conacu intrucat localitatea este singura care nu detine un sistem de alimentare cu apa care sa aprovizioneze satenii, fintinile fiind singurele surse de apa. Cristain Telehoi intentioneaza ca, dupa finalizarea statiei de epurare de la Conacu si implicit alinentarea cu apa a intregii localitatii, sa ataseze o conducta si sa alimenteze si satul Negresti, intrucat sint costuri mai mici decit construirea unei noi statii de epurare. &Cu forarea putului pentru statia de epurare am ajuns la 400 de metri adincime, iar acum se scoate afara apa murdara pentru a se constata calitatea apei si daca debitul este suficient”, a precizat Telehoi. Sambata, 3 octombrie intreaga suflare omeneasca din comuna Cobadin este in sarbatoare, localnicii celebrand, cu mic cu mare, ziua propriei comune. Evenimentul va fi serbat in mod deosebit de catre localnici, prin intermediul mai multor manifestari care ii vor scoate din case pe toti satenii. Manifestarea debuteaza in jurul pranzului cu o o lansare de carte, o expozitie de pictura si premierea unor profesori pensionari din comuna. in jurul orei 17,00, ansamblurile folclorice locale vor oferi un spectacol artistic iar seara vor urca pe scena artisti consacrati ca Elisabeta Turcu, Stefania Rares, Gheorghe Gheorghiu, Haiducii si Sanzienele. Ziua comunei Cobadin se va incheia cu un superb foc de artificii.








