Înființarea unei instituții sanitare în cadrul căreia locuitorii să beneficieze de îngrijire medicală a fost o dorință ambițioasă a primarului Gabriela Iacobici, dorință pe care a realizat-o încă din 2022. De anul acesta, în cadrul dispensarului din Cheia, oamenii pot fi consultați de un medic generalist iar din luna iunie au posibilitatea să-și rezolve diversele probleme stomatologice.
„După finalizarea lucrărilor de construire a dispensarului în 2021, ne-am ocupat în anul precedent de dotarea acestuia. Am achiziționat mobilier dar și echipamente medicale pentru prevenție (ecograf, aparat EKG) dar și pentru medicină primară de urgență. Încă de anul trecut am atribuit și spațiile din incinta dispensarului. Medicul care a închiriat cabinetele a avut sarcina să obțină avizele și autorizațiile de funcționare de la Ministerul Sănătății, o procedura care a durat destul de mult dar care s-a finalizat și începând cu acest an locuitorii beneficiază de servicii medicale de calitate. Este o realizare importantă pentru comunitatea noastră și nu pot decât să mă bucur că după multă muncă și implicare a colectivului Primăriei am reușit să ducem la împlinire acest proiect ambițios”, a declarat pentru publicația noastră primarul Grabriela Iacobici.
Pe lângă serviciile de medicină generală de care beneficiază locuitorii, începând cu luna iunie, în cadrul instituției sanitare funcționează și un cabinet stomatologic care a fost dotat de Primăria Grădina cu aparatura necesară.
Amintim că proiectul privind “Execuție imobil -Dispensar- în localitatea Cheia, comuna Grădina, județul Constanța” s-a realizat cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, obținute prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a II a. Dotarea dispensarului a fost realizată cu fonduri de la bugetul local.
Instituția sanitară dispune de cabinete medicale, sală de așteptare, grupuri sanitare. Construcţia rezultată are formă regulată, înscriindu-se într-un dreptunghi, regimul de înălţime parter și o suprafaţă construită de 352,60 mp.