Edilul comunei Horia, Vasilica Matei, ne-a vorbit despre sedinta de consiliu din luna octombrie dar si despre neajunsurile cu care se confrunta adminstratia locala.
Pe data de 26 octombrie, a avut loc sedinta de consiliu, in care cei 11 consilieri locali au dezbatut si aprobat cateva puncte pe ordinea de zi. Pe ordinea de zi s-au aflat numeroase proiecte initiate de primarul, Vasilica Matei, astfel ca, printre cele care au fost adoptate de consilierii locali, s-au aflat: proiect de hotarare privind taxele si impozitele locale pentru anul viitor, proiect de hotarare privind transmiterea gratuita a terenului aferent bisericii ”Sf. Dumitru”, proiect de hotarare privind transmiterea temporara a fondului de carte de care dispune biblioteca publica a comunei Horia catre biblioteca scolii din comuna.
O dezamagire a edilului, este aceea ca, nu dispune de fonduri pentru organizarea sarbatorilor de iarna, fiind primul an in care acest eveniment nu poate fi realizat atat pentru copii cat si pentru batrani din comuna. Doar in cazul in care apar sponsori ori alte posibilitati financiare, se vor organiza si in comuna Horia, evenimentele specifice sarbatorilor de iarna (cadouri, serbari, spectacole).
O multumire a primarului este aceea ca, s-a asigurat combustibilul solid pentru primarie si institutiile de invatamant din Horia si Tichilesti. Achizitia s-a facut din fondurile primariei, asteptandu-se si sprijinul Consiliului Judetean Constanta.








