Comuna Pantelimon marchează un moment important în activitatea administrației publice locale. După aproape un sfert de secol de muncă dedicată cetățenilor, Gheorghe Martinescu își încheie mandatul de viceprimar, în urma pensionării.
Gheorghe Martinescu a ocupat funcția de viceprimar începând cu anul 2000, fiind implicat constant în derularea proiectelor de dezvoltare locală și în sprijinirea comunității. În perioada mai – noiembrie 2017, acesta a exercitat și atribuțiile de primar, după decesul fostului edil, Vasile Neicu, până la alegerea actualului primar, Costel Armășescu.
Într-un mesaj public publicat pe pagina oficială a Primăriei Pantelimon, primarul Costel Armășescu i-a transmis mulțumiri și recunoștință pentru întreaga sa activitate: „În numele Primăriei și al comunității, doresc să îi mulțumesc domnului Martinescu Gheorghe pentru întreaga activitate depusă, pentru implicarea și responsabilitatea cu care a contribuit la dezvoltarea localității noastre. Munca și dedicarea sa vor rămâne apreciate și vor constitui un exemplu pentru cei care continuă acest drum”.
Prin votul consilierilor locali, funcția de viceprimar a fost preluată de Marian Ion – Marinuș, un om cunoscut pentru implicarea sa în viața comunității și pentru dorința de a contribui la modernizarea comunei.
„Îi urăm bun venit domnului Marian Ion, noul nostru viceprimar. Sunt convins că, prin experiența, energia și dorința de a face bine, vom continua împreună proiectele începute și vom deschide noi direcții pentru modernizarea și prosperitatea comunei noastre”, a transmis primarul Costel Armășescu.
Această schimbare marchează încheierea unei etape importante în administrația locală și totodată începutul unei noi colaborări pentru binele comunității. Administrația din Pantelimon își reafirmă angajamentul pentru transparență, continuitate și respect față de fiecare cetățean.








