Autoritățile locale din Topalu au în plan construirea unui nou Cămin cultural în localitate. În acest sens au întocmit documentațiile și au solicitat instituțiilor abilitate eliberarea avizelor necesare pentru depunerea unei cereri de finanțare la Compania Națională de Investiții (CNI).
Căminul cultural din localitate are o vechime de peste 65 de ani și se află într-o stare avansată de degradare. Administrația locală a solicitat unei societăți abilitate realizarea unei expertize tehnice a clădirii. În urma verificărilor, experții au concluzionat că instituția culturală nu poate fi reabilitată, singura soluție fiind demolarea acesteia.
„Satul este locul în care s-a născut cultura, unde se conservă şi supravieţuiesc valorile şi tradiţiile unui neam. Tradițiile și obiceiurile se transmit din generaţie în generaţie prin procesul educațional. Ne dorim să oferim locuitorilor un loc în care să se desfășoare activități culturale în condiţii moderne. Pornind de la aceste premise vom solicita finanțare de la CNI pentru construirea unui Cămin cultural. Am depus documentațiile pentru obținerea avizelor privind demolarea vechiului cămin cât și pentru construirea celui nou. După obținerea acesora vom înainta cererea de finanțare către Compania Națională de Investiții”, a declarat pentru publicația noastră primarul Constantin Baltă.
Cererea de finanțare pentru construirea noului Cămin cultural în localitatea Topalu va fi depusă pe subprogramul „Așezăminte culturale” din cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS), program derulat de Compania Naționala de Investiții.








