Administratia publica din Garliciu va amplasa pe raza localitatii patru troite, din care una reprezinta ochiul lui Dumnezeu. Celelalte trei troite sunt construite de Consiliul local, sub forma hexagonala, din lemn, iar pe timp de noapte vor fi luminate. Crucile vor fi amplasate la rascruci de drumuri, in interiorul comunei. Ideea ridicarii acestor troite exista de mult timp, insa altele au fost prioritatile”, a declarat primarul din Garliciu, Constantin Cimpoiasu. Una dintre troite a fost sponsorizata de familia Marioara si Mitica Goidan, din Constanta. Seful administratiei publice a spus ca familia este credincioasa si a sprijinit de multe ori bisericile din localitate. Consiliul Local a alocat 13.000 pentru construirea celor trei troite, iar lucrarile s-au efectuat cu angajati ai primariei”, a mai spus primarul din Garliciu.








