Administrație locală

Parcul central din Cobadin va fi reabilitat

În prima luna de toamnă autoritățile locale au demarat o serie de lucrări la nivelul comunei și totodată pregătesc documentația pentru depunerea unui proiect pentru asfaltarea drumului comunal DC 26.
Primarul Cristian Telehoi a semnat ordinul de începere pentru lucrările de reamenajare a parcului din centrul localității Cobadin, de lângă Căminul Cultural. Practic vechiul parc se va transforma într-unul nou. Se vor amenaja două zone, o zonă cu ansambluri de joacă pentru copii ce va fi împrejmuită și o zonă de recreere unde vor fi montate bănci și foișoare. Parcul va beneficia de spații verzi unde vor fi amplasate plante ornamentale. Totodată va fi creat un loc în care cei mici se vor plimba cu bicicletele și trotinetele.
Totodată, în momentul de față se lucrează la reabilitarea totală a spațiilor comerciale din zona Pieței centrale din Cobadin.
În altă ordine de idei, în câteva zile vor fi finalizate lucrările de pietruire a străzilor din cartierul fost CAP Cobadin, după care vor fi atribuite loturile de casă, tinerilor până în 35 de ani conform Legii 15/2003. 
“Având în vedere că luna aceasta a fost lansat Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” pregătim, în această perioadă, documentația pentru a depune cererea de finanțare privind reabilitarea și asfaltarea drumului comunal DC 26 care face legătura între DJ 391 și satul Conacu. Dru,ul va fi reabilitat pe o distanță de 5,6 kilometri”, a precizat primarul Cristian Telehoi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*