După aproape patru ani de mandat primarul Niculae Dragomir face o retrospectivă a investițiilor și a proiectelor ce s-au realizat la nivelul comunei sau care sunt în fază de implementare.
„Am continuat și acești ani dezvoltarea și modernizarea comunei pentru a oferi locuitorilor condiții de viață la standarde înalte. În cadrul Primăriei avem oameni dedicați administrației locale, care lucrează pentru binele cetățenilor și alături de care am reușit să atragem atât fonduri guvernamentale cât și europene pentru realizarea investițiilor. Accesarea surselor de finanțare sunt un real beneficiu pentru comuna Ostrov, fără de care nu am fi putut crește gradul de confort al oamenilor”, a transmis primarul Niculae Dragomir.
Cu fonduri de la bugetul local, în anul 2022 au fost realizate investiții precum: reabilitare internat Liceul Ostrov (25.000 lei), turnare covor asfaltic pe o distanță de 6.402 mp pe drumul Ostrov -Esechioi (535.000 lei), sistem de supraveghere video (1.000.000 lei).
Anul 2023 a fost un an în care primarul a semnat mai multe contracte de finanțare pentru implmenetarea proiectelor depuse în anii trecuți la diverse instituții centrale, unele dintre acestea au fost finalizate iar altele se desfășoară și în prezent. Dintre cele finalizate amintim de: modernizarea străzilor din localitatea Almalău, investiție ce s-a ridicat la valoarea de 6.700.000 lei (fonduri obținute prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny); modernizarea sistemului de iluminat bublic la nivelul comunei în satele: Almalău, Bugeac, Galița – o investiție de 1.000.000 e lei realizată cu fonduri de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). În același an, cu fonduri de la bugetul local în valoare de 1.700.000 a fost reabilitat și extins Căminul cultural din Galița.
O mare parte din proiectele pentru care autoritățile locale au obținut finanțare, anul trecut, se află în implementare în prezent. Printre acestea se numără:
- Asfaltare străzi în comuna Ostrov cu o valoare de 6.700.000 lei, fonduri obținute prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny;
- Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energieiîn clădirile publice – Sediu Primărie Ostrov, proiect ce are o valoare de 1.700.000 – fonduri AFM;
- Centrală electrică fotovoltaică pentru autoconsum de 151 KWP – o investiție de 5.000.000 ce se realizează cu fonduri de la Ministerul Energiei;
- Digitalizarea serviciilor comunei Ostrov – proiect ce presupune digitalizarea instituției prin achiziționarea de programe și echipamente IT, extinderea sistemului de supraveghere video, montare stații electrice re încărcare a autovehiculelor. Investiția are o valoare de 1.800.000 de lei – fonduri europene obținute prin Componenta C 10 din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență;
- Achiziționarea a 2 microbuze electrice pentru transportul școlar – proiect ce se implementează cu fonduri PNRR în valoare de 5.000.000;
- Construire Sală de sport – investiție în valoare de 6.500.000 lei ce se realizează cu fonduri de la Compania Națională de Investiții (CNI);
- Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente a Liceului „Regele Carol I” Ostrov (structuri: Grădinițele din Ostrov, Galița, Gârlița și Școlile Gimnaziale din Galița, Almalău și Gârlița) – un proiect în valoare de 1.200.000 de lei ce se implementează cu fonduri PNRR;
- Sisteme integrate de colectare a gunoiului de grajd – UAT Ostrov, județul Constanța – proiect ce se realizează cu donduri europene prin PNRR, în valoare de 5.987.492,24 lei;
- Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă în localitatea Galița, construcție sistem de canalizare – investiția se realizează cu fonduri guvernamentale în valoare de 5.000.000 de lei obținute prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
De asemenea, în această perioadă cu fonduri de la bugetul local în valoare de 900.000 de lei se execută lucrările de „Construire capelă mortuară în localitatea Ostrov”. Un alt proiect ce se implementează în prezent la nivelul comunei este – Amenajare și consolidare Malul Dunării – până la această data a fost realizat studiul de fezabilitate.